Acasă » Petrol și Gaze » Profitul Oltchim crește în S1 cu aproape 50% înainte de privatizare

Profitul Oltchim crește în S1 cu aproape 50% înainte de privatizare

11 august 2017
Petrol și Gaze
Gabriel Avăcăriței

Combinatul chimic Oltchim, aflat în insolvenţă şi în plin proces de vânzare a activelor, a înregistrat în primul semestru (S1) al acestui an un profit net de 27,68 milioane lei (6,1 milioane euro), în creştere cu 48,8% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul majorării afacerilor cu 27%, arată raportul financiar transmis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB). În primul semestru din 2016, compania a obţinut un profit net de 18,6 milioane lei.

Compania a înregistrat în primul semestru din acest an o cifră de afaceri de 480,2 milioane lei (105,8 milioane euro), mai mare cu 27% comparativ cu primele şase luni ale anului trecut. ”Faţă de prevederile din planul de reorganizare, cumulat pe perioada de 26 luni de la aprobare, indicatorul EBITDA este mai bun cu 21,6 milioane euro (EBITDA cumulat realizat pe 26 de luni în sumă de 36,3 milioane euro, comparativ cu suma de 14,7 milioane euro – prevederi)”, arată raportul societăţii.

Oltchim a raportat pentru anul trecut un profit net de 11,4 milioane lei (2,5 milioane euro), după pierderi de 48,5 milioane lei în 2015, în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 1,7%, la 754,8 milioane lei, arată rezultatele financiare preliminare.

Ultimul an în care Oltchim a înregistrat profit din activitatea curentă a fost 2006.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active.

Pentru cumpărarea de active ale combinatului Oltchim au fost depuse în total nouă oferte.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *