Acasă » Electricitate » Profitul net al Grupului Electrica, în creștere cu 146% în primele 9 luni

Profitul net al Grupului Electrica, în creștere cu 146% în primele 9 luni

13 noiembrie 2020
Distribuţie
energynomics

Bogdan Tudorache

Grupul Electrica a obținut, în primele 9 luni ale anului 2020, un profit net consolidat de 396 milioane RON, înregistrând o creștere de 235 milioane RON, respectiv 146,2%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, a anunțat compania.

EBITDA consolidată a atins valoarea de 829 milioane RON, fiind mai mare cu 280 milioane RON față de valoarea la 9 luni din 2019. Creșterea EBITDA este determinată în principal de impactul cumulat al evoluției segmentului de furnizare, care a înregistrat o majorare, la nivel de EBITDA, de 130 milioane RON față de nivelul la 9 luni din 2019, îndeosebi pe seama costurilor mai reduse de achiziție a energiei electrice, coroborat cu creșterea veniturilor, și al reversării ajustărilor pentru deprecierea creanțelor incerte la nivel de Grup, în sumă de aproximativ 105 milioane RON, după efectuarea ajustării TVA-ului neîncasat de la Oltchim.

Veniturile Grupului Electrica, în primele 9 luni din 2020, s-au ridicat la valoarea de 4.776 milioane RON, reprezentând o creștere de 3,7% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Pe segmentul de furnizare, veniturile au fost mai mari cu 4,3%, în contextul creșterii prețurilor de vânzare a energiei electrice pe piața cu amănuntul cu 3,2%, dar și a creșterii veniturilor din certificate verzi, acestea din urmă având impact neutru în marja de furnizare.

În ceea ce privește segmentul de distribuție, veniturile au fost cu 2,1% mai mari, în principal ca efect al creșterii tarifelor de distribuție, care a anulat impactul negativ al reducerii cantității de energie electrică distribuite.

Costurile consolidate pentru achiziția de energie electrică s-au redus cu 2%, la 2.774 milioane RON, în primele 9 luni ale anului 2020. Această evoluție a fost generată de segmentul de furnizare, prin scăderea cu 2,7% a costului energiei electrice achiziționate pentru activitatea de furnizare, în principal în urma reducerii prețurilor de achiziție a energiei electrice pe segmentul reglementat, reflectând recuperarea sub formă de corecții pozitive, a unor costuri nerecunoscute din achiziția de energie electrică din anii anteriori, când tarifele aprobate de ANRE nu au reflectat în întregime costul efectiv de achiziție a energiei electrice.

Efectul favorabil generat de evoluția segmentului de furnizare a fost ușor redus de creșterea costurilor cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea pierderilor în rețea aferente segmentului de distribuție, cu 7 milioane RON, ca urmare a prețului mediu de achiziție a energiei electrice efectiv realizat pentru consumul propriu tehnologic în primele 9 luni din 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

“Rezultatele înregistrate de Grupul Electrica în primele nouă luni ale acestui an, unul complicat pentru toată lumea, dovedesc că modelul de business adoptat funcționează.

Am reușit să ne adaptăm rapid situației fără precedent creată de criza sanitară, care a avut un impact major asupra evoluției economiei globale și, dincolo de implementarea măsurilor necesare pentru continuitatea afacerii, am identificat oportunități pentru o evoluție sustenabilă a companiei.

Contextul actual nu a atras neapărat o schimbare a priorităților, ci mai degrabă o nevoie de concentrare a efortului pentru a accelera implementarea acestora. Din această perspectivă, am reușit să accelerăm proiectele majore de transformare planificate la nivelul întregului Grup, pe toate direcțiile principale de business: distribuție, furnizare și servicii. Pe lângă optimizarea internă și eficientizarea costurilor, am devenit cel mai important investitor în infrastructura de distribuție a energiei electrice din România și am continuat dezvoltarea portofoliului de business atât pe aria de furnizare, cât și pe cea de servicii, inclusiv prin extinderea pe zona de producție din surse regenerabile. Proiectele de fuziune a celor trei companii de distribuție din Grup, precum și a celor două de servicii energetice, vor genera sinergii care vor aduce plus valoare tuturor părților interesate.

Ne-am adaptat rapid la noile condiții de lucru și de business, dar am păstrat ceea ce contează pentru fiecare dintre noi – un mediu sigur pentru clienții, partenerii și angajații noștri.

În continuare, mizăm pe creșterea performanței operaționale, pe îmbunătățirea calității serviciilor și pe optimizarea costurilor pentru clientul final. La acestea se adaugă direcțiile strategice pe termen lung, axate pe consolidarea și dezvoltarea modelului de afaceri, coroborat cu pregătirea companiei pentru a face față provocărilor viitoare”, a spus Corina Popescu, director general, Electrica.

Grupul Electrica a distribuit, în intervalul ianuarie – septembrie 2020, aproximativ 12,87 TWh (în scădere cu 3% față de 9L 2019) către un număr de aproximativ 3,8 milioane de utilizatori.

În primele 9 luni ale acestui an, Grupul Electrica a furnizat pe piața cu amănuntul aproximativ 6,8 TWh (în scadere cu 0,5% față de 9L 2019) către un număr de aproximativ 3,6 milioane de consumatori.

Electrica Furnizare are o cotă de piață de 19,47%. Este lider pe piața reglementată, cu o cotă de piață de 54,20%, iar pe piața concurențială are o cotă de 11,06% (conform raportului ANRE pentru august 2020).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *