Acasă » Evenimente Trecute » Evenimente Trecute energynomics.ro » Prieteni noi după Energy Breakfast Club

Prieteni noi după Energy Breakfast Club

17 aprilie 2014
Evenimente Trecute
Gabriel Avăcăriței

Energy Breakfast Club a reunit miercuri, 16 aprilie, în jur de 50 de specialiști din domeniul energetic, interesați și implicați direct în activitățile din zona de siguranță și calitate în muncă.

Au asistat la prezentări și au participat la discuții reprezentanți ai unor companii precum: AB Energy, Adrem Invest, Aggreko, Confind, Elcen (Electrocentrale București), Emerson, Hunt Oil, ISPH (Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice), Kapsch, Makita România, Gaspeco, Teb Energy Business SA, Terratest Geotehnic, TUV Rheinland România, UTI Grup, BPIE România, ICPE ACTEL, Gewiss România, Ridgewood Advisors.

Mihaela Sârbu, director de dezvoltare la SGS Romania, a prezentat sistemul de lucru al companiei și expertiza celui mai mare furnizor de servicii de inspecţie, verificare, testare şi certificare din România și din lume. „Suntem prezenți în peste 160 de țări – peste tot pe unde este prezentă ONU!”.

Management integrat al riscurilor

Tema “Calitate și siguranță în derularea proiectelor” a prezentat viziunea SGS în abordarea proiectelor prin managementul integrat al riscurilor. Aceasta se referă la considerarea încă din faza de proiect a tuturor categoriilor de riscuri cum ar fi: strategice, ale mediului de afaceri, financiare, riscuri operaționale, riscuri de mediu și sănătate și securitate în muncă, precum și cele sociale.

Un management eficient al riscurilor cuprinde identificarea și eliminare / minimizarea riscurilor, încă din faza de proiectare, cât și monitorizarea acestora, la fața locului, pe durata execuției cât și în perioada de funcționare și mentenanță, până la scoaterea din funcțiune a echipamentelor, la încheierea perioadei de viață a investiției.

Serviciile de evaluare tehnică pe durata ciclului de viață al proiectelor, oferite de SGS România, pentru industria energetică, îi vizează atât pe proprietarii proiectelor (managementul și supervizarea proiectului), cât și pe finanțatori (technical &environmental due diligence și monitorizarea proiectului). Aceste servicii se adresează atât proiectelor noi “green field”, cât și celor care sunt în diferite stadii de execuție sau în funcțiune. Între proiectele enumerate cu titlu de exemplu, Mihaela Sârbu s-a referit la noi construcții de centrale energetice (din domeniul regenerabile eolian, fotovoltaic, biomasă și energii convenționale), extinderea unor capacități energetice existente.

Descarcă prezentarea

SGS România a furnizat rapoartele tehnice de evaluare (due diligence) și supervizarea operațiunilor de construcție (Quality, HSE) pentru numeroase parcuri eoliene din România: Fântânele și Cogealac (CEZ), Mihai Viteazu (Iberdrola), Mahmudia, Vârlezi, Smulți (Equiventus), Crucea (BERD, Vestas). În domeniul investițiilor în parcuri fotovoltaice, SGS a participat prin cei 55 de electricieni acreditați ANRE la supervizarea tehnică a peste 100 de parcuri PV.

Echipamente de protecție pentru industria de petrol și gaze

EBc-16-aprilie-2

Sorin Vrâncean, director de vânzări Viroti, și Peter Allan Skou, reprezentant Ringers Gloves, au prezentat audienței câteva dintre produsele de protecție dedicate industriei de petrol și gaze.

Mai întâi, Sorin Vrâncean a descris câteva dintre modelele de ghete Red Wings, special concepute pentru profesioniști din industrie și răspunzând direct solicitărilor acestora. Au atras atenția ghetele fără șireturi, cu bombeu de fibră de sticlă, cu fir de oțel pentru fixare și sistem automat pentru o desfacere rapidă. La fel, combinezonul ignifug, impermeabil, cu fermoar indestructibil și cusături super-rezistente.

Peter Allan Skou a prezentat mănușile Ringers, concepute pentru a reduce numărul de accidente de muncă și gravitatea acestora, prin protejarea mâinilor. Iată câteva dintre cifrele care justifică accentul pus pe asemenea echipamente:

  • 20% din incidentele de muncă soldate cu incapacitare de muncă implică mâinile muncitorilor
  • costul mediu al unui incident de muncă în care sunt afectate mâinile muncitorilor este evaluat la 36.472 de dolari (arsuri), 40.758 (înțepături), 93.363 (fracturi), 104.615 (zdrobiri), potrivit OSHA (SUA)
  • 70% dintre cei care suferă asemenea accidente nu purtau mănuși la momentul incidentului, iar 30% purtau mănuși nepotrivite cu activitatea desfășurată
  • costul total rezultat în urma accidentelor de acest fel depășește 300 de milioane de dolari pe an, în SUA

Descarcă prezentarea

Unul dintre motivele principale ale gravității accidentelor de muncă cu efect asupra mâinilor este calitatea nesatisfăcătoare a mănușilor de protecție folosite. „Sunt companii care aleg să cumpere copii ale mănușilor de top, la prețuri de până un dolar pe pereche. Cel mai adesea vorbim despre compromisuri majore la calitatea materialelor folosite. Într-o mănușă de 5 dolari, costurile de producție sunt numai 60 de cenți, adică 12% din total. Aceasta înseamnă că restul de 4,4 dolari, adică 88% din total, este costul materialelor folosite”. Concluzia: o mănușă mai scumpă este o promisiune credibilă că materialele folosite sunt de bună calitate, în vreme ce o mănușă ieftină ține mai puțin și nu protejează suficient.

Despre eveniment

Energy Breakfast Club este o întâlnire de 2-3 ore în care specialiștii din energie se pun la curent cu cele mai noi informații și cele mai influente opinii pe una dintre temele fierbinți ale momentului.

Din postura de gazdă, începând cu ora 09.00, energynomics.ro pune la dispoziție moderatorul și cafeaua, propune tema și lansează invitațiile către speakeri. Aceștia sunt selectați dintre cei mai buni cunoscători ai tematicii și devin responsabili cu provocările intelectuale și organizarea ideilor. Prezentările nu depășesc 45 de minute și se doresc a fi puncte de pornire pentru dinamice schimburi de idei și perspective.

Clubul se închide la ora 12.

Participare

Accesul la Energy Breakfast Club este deschis tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza invitației personalizate lansate de energynomics.ro. Ne poți scrie la [email protected] pentru a solicita o invitație!

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *