Acasă » Petrol și Gaze » Preţul petrolului urcă spre 80 de dolari pe baril

Preţul petrolului urcă spre 80 de dolari pe baril

11 iulie 2018
Consumatori
energynomics

Preţurile ţiţeiului au crescut marţi cu peste 1%, petrolul Brent ajungând seara aproape de 80 de dolari/baril, după ce dimineaţa înregistra 78,6 dolari/baril, pe fondul grevei din Norvegia, unde sute de muncitori au protestat din cauza salariilor, închizând un câmp petrolier, relatează Reuters.

Cotaţia Brent a crescut marţi dimineaţa cu 55 de cenţi sau 0,7%, ajungând la 78,63 dolari/baril, după o creştere de 1,2% luni, iar preţul ţiţeiului american WTI a crescut în dimineaţa zilei de marţi cu 47 de cenţi, până la 74,27 dolari/baril.

După începerea grevelor, preţul petrolului a continuat să urce, cu peste 1% în cazul ţiţeiului Brent, ajungând la 79,23 de dolari/baril, iar petrolul American WTI a înregistrat o creştere de până la 74,34 de dolari/baril, conform zf.ro.

Întreruperile de producţie, cauzate de greva din Norvegia, adaugă îngrijorări legate de aprovizionare în întreaga lume. Producţia Venezuelei s-a prăbuşit din cauza lipsei de investiţii, exporturile iraniene au suferit din cauza sancţiunilor venite din partea Statelor Unite, iar OPEC are o capacitate mică de a umple golurile, pe măsură ce cererea de petrol creşte, scrie Reuters.

Sute de muncitori de pe platformele petroliere maritime au anunţat proteste, marţi, după respingerea unui acord privind salariile – o mişcare care va afecta probabil producţia a cel puţin unui câmp, Shell’s Knarr, relatează Reuters.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *