Acasă » Interes general » Prețul mic al combustibililor ajută BNR să păstreze inflația sub control

Prețul mic al combustibililor ajută BNR să păstreze inflația sub control

7 mai 2017
Interes general
Bogdan Tudorache

Rata anuală a inflației a rămas relativ constantă în luna martie 2017, la 0,18 la sută, comparativ cu luna anterioară (0,2 la sută), în concordanţă cu prognoza BNR. Această evoluţie s-a datorat temperării dinamicii anuale a preţului combustibililor, ce a compensat efectele accelerării creşterii preţurilor volatile alimentare, dar și a altor indici, conform Băncii Naționale a României (BNR).

Rata medie anuală a inflației în prețuri de consum (IPC) a continuat să își restrângă valoarea negativă, ajungând în martie 2017 la -0,9 la sută, de la -1,1 la sută în luna februarie; calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, media anuală a urcat la -0,5 la sută, de la -0,7 la sută în februarie 2017.

”Traiectoria ascendentă a celor doi indicatori se datorează, în bună măsură, disipării graduale din calculul acestora a variațiilor anuale afectate de reducerea cotei TVA din iunie 2015”, spun oficialii băncii centrale.

Creșterea economică s-a accelerat peste așteptări în trimestrul IV 2016, datele revizuite indicând o dinamică anuală a PIB real de 4,8 la sută. Ritmul mai rapid de creştere s-a datorat, în principal, contribuției exportului net, ca urmare a ecartului pozitiv dintre ritmurile anuale de creştere a exporturilor şi importurilor de bunuri şi servicii. Pe ansamblul anului 2016, majorarea cu 4,8 la sută a PIB a avut ca determinant consumul privat, care a atins cel mai ridicat ritm de creştere din ultimii nouă ani (7,3 la sută), în condiţiile relaxării politicii fiscale şi celei de venituri, precum şi ale îmbunătăţirii gradului de ocupare a forţei de muncă. În schimb, aportul formării brute de capital fix a devenit negativ.

Previziuni pentru 2017

Pentru anul 2017, cele mai recente date statistice relevă menținerea în primele două luni a unei dinamici anuale ridicate a volumului cifrei de afaceri din comerț şi servicii, accelerarea creşterii producției industriale, dar și prelungirea declinului activității din construcții. În condiţiile în care creşterea dinamicii productivităţii muncii a fost inferioară celei înregistrate de câştigurile salariale, ritmul anual de creştere a costurilor salariale unitare din industrie a sporit comparativ cu ultimul trimestru al anului anterior.

Soldul contului curent al balanţei de plăţi a devenit pozitiv în primele două luni ale anului curent, pe fondul evoluţiei favorabile a balanței veniturilor primare, deşi deficitul comerţului cu bunuri s-a adâncit comparativ cu perioada similară a anului anterior.

Condițiile monetare reale și-au menținut caracterul stimulativ. Creditul acordat sectorului privat și-a amplificat dinamica anuală în luna martie (3,1 la sută, de la 2,1 la sută în februarie). Evoluţia creează premisele stopării în acest an a traiectoriei descendente a ponderii în PIB a creditului privat, inclusiv pe fondul diminuării operaţiunilor de externalizare a creditelor neperformante.

Creşterea a fost susţinută în principal de componenta în lei, a cărei dinamică anuală s-a mărit la 14,1 la sută în termeni anuali. Contribuţia majoră la această evoluţie a revenit împrumuturilor noi acordate societăților nefinanciare şi creditelor pentru consum. Pe acest fond, ponderea în total a creditului în lei s a majorat la 58,2 la sută (cel mai ridicat nivel înregistrat din ianuarie 1997), de la 34,6 la sută în mai 2012. Această evoluție asigură o mai bună transmisie a politicii monetare, contribuind, totodată, la atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.

BNR păstrează rata, micșorează RMO

În ședința de vineri, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția mai 2017, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile. Scenariul actual al prognozei relevă perspectiva creşterii ratei anuale a inflaţiei pe întreg intervalul de proiecţie, însă pe o traiectorie uşor mai joasă decât cea prezentată în raportul precedent.

Incertitudinile și riscurile asociate acestei perspective provin din mediul intern și extern. Pe plan intern, acestea sunt generate, în principal, de conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, inclusiv în contextul recentelor inițiative legislative în sfera salarială și fiscală.

Pe plan extern, relevante rămân incertitudinile și riscurile legate de creșterea economică în zona euro și pe plan global, având ca principale surse calendarul electoral din țările europene, negocierile pentru Brexit și politicile economice ale administraţiei SUA.

În aceste condiții și pe baza datelor disponibile în prezent, CA al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar. În contextul reducerii creditului în valută, al consolidării rezervelor valutare peste nivelul adecvat (35,96 miliarde euro la 30 aprilie 2017) și al îmbunătățirii structurii acestora, CA al BNR a decis reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 8 la sută de la 10 la sută începând cu perioada de aplicare 24 mai -23 iunie 2017. Măsura vizează continuarea armonizării mecanismului rezervelor minime obligatorii cu standardele și practicile în materie ale Băncii Centrale Europene și ale principalelor bănci centrale din statele membre ale Uniunii Europene. Rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei se menţine la nivelul de 8 la sută.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *