Acasă » Electricitate » Cătălin Stancu (Electrica) va reprezenta România la Eurelectric

Cătălin Stancu (Electrica) va reprezenta România la Eurelectric

energynomics

Cătălin Stancu va reprezenta România în cadrul celei mai importante organizaţii europene din sectorul energiei electrice. Directorul general al Electrica a fost desemnat preşedinte al Comitetului Român pentru Eurelectric (CRE), de către Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie (IRE).

“Cu o experiență de peste 25 de ani în sectorul energetic, sunt convins că va reprezenta extraordinar de bine interesele României în Bordul Director al Eurelectric“, a declarat Ovidiu Pop, preşedintele IRE.

Dan Cătălin Stancu, a fost ales de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a IRE să reprezinte organizaţia în cadrul Eurelectric. Uniunea Industriei Energetice – Eurelectric are sediul la Bruxelles și este principalul partener al Comisiei Europene pe probleme energetice, consultat în luarea deciziilor referitoare la acest domeniu.

Din 26 iunie 1926, încă de la înfințare, Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie a fost partenerul autorităţilor publice şi al industriei energetice în dezvoltarea şi promovarea sectorului energetic, precum şi în apărarea intereselor României în acest domeniu pe plan internaţional.

IRE este singurul partener din România care face parte din Eurelectric.

În prezent, preşedintele Eurelectric este Antonio Mexia, CEO al Energias de Portugal (EDP), iar vicepreşedinţi, Alistair Phillips-Davies, CEO SSE Marea Britanie şi Jean-Bernard Lévy, preşedinte-director general al Electricite de France (EDF).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *