Acasă » Petrol și Gaze » Preşedintele României vorbește oficial despre susținerea parteneriatului OMV Petrom – Romgaz în proiectul Neptun Deep

Preşedintele României vorbește oficial despre susținerea parteneriatului OMV Petrom – Romgaz în proiectul Neptun Deep

20 septembrie 2021
Explorare și producție
Bogdan Tudorache

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit joi, 16 septembrie 2021, la Palatul Cotroceni, delegația OMV Group, condusă de Alfred Stern, noul CEO OMV Group, se arată într-un comunicat al Președinției.

”Cu ocazia întrevederii, conducerea OMV Group a prezentat strategia de dezvoltare a companiei în România pentru perioada următoare, dar şi rezultatele activităţii curente, respectiv iniţiative de responsabilitate socială. OMV Group şi-a exprimat angajamentele de a rămâne un partener de încredere pe termen lung pentru statul român”, se mai arată în comunicat.

Discuţiile s-au derulat în jurul provocărilor şi oportunităţilor generate de procesul de tranziţie energetică. Unul dintre subiectele importante ale întrevederii a fost creşterea puternică de preţuri ale gazelor naturale şi energiei electrice, aspect îngrijorător în condiţiile în care România este un producător important de gaze naturale în regiune.

În contextul actual, Preşedintele României a subliniat rolul determinant pe care îl au gazele naturale şi exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră în tranziţia către energia verde, în conformitate cu Pactul Ecologic European şi cu orizontul pachetului european Fit for 55.

Regiunea Mării Negre este şi trebuie să rămână un pol de stabilitate regională şi un perimetru strategic pentru securitatea naţională. România dispune de un real potenţial în domeniul producerii gazelor naturale a cărui valorificare poate şi trebuie să asigure independenţa energetică.

”Preşedintele Klaus Iohannis şi-a declarat susţinerea pentru parteneriatul dintre OMV Petrom şi Societatea Naţională Romgaz în proiectul offshore Neptun Deep, esenţial atât pentru furnizarea de energie securitară, cât şi pentru atingerea obiectivelor privind tranziţia energetică. Finalizarea negocierilor dintre compania americană ExxonMobil şi Societatea Naţională Romgaz creează premise încurajatoare pentru implicarea producătorului naţional ca partener activ în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră şi pentru intrarea în linie dreaptă a proiectului”, spun oficialii de la Cotroceni.

Preşedintele României a reiterat, totodată, necesitatea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei, bazate în mare măsură şi pe surse regenerabile, importante pentru mixul energetic asumat de România în contextul noilor ambiţii europene privind neutralitatea energetică.

De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat implicarea activă a OMV Petrom în rândul comunităţilor locale, prin proiecte socio-educative de asigurare a eficienţei energetice la nivelul unor unităţi şcolare.

Pe fondul situaţiei actuale de pe piaţa gazelor naturale, Preşedintele României a exprimat necesitatea protejării consumatorilor vulnerabili şi a economiei în ansamblul său, ca urmare a creşterii accentuate a preţurilor.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *