Acasă » Interes general » Mediu » Polonia rămâne în sistemul UE de tranzacționare a emisiilor de carbon

Polonia rămâne în sistemul UE de tranzacționare a emisiilor de carbon

17 septembrie 2015
Interes general
energynomics

Amenințările opoziției din Polonia privind renunțarea la sistemul de tranzacționare a emisiilor cu carbon al Uniunii Europene (ETS) reprezintă declarații electorale, făcute odată cu apropierea alegerilor din octombrie și este puțin probabil să traducă în acțiuni concrete, au declarat analiști citați de Reuters și Euractiv.com.

O astfel de decizie a Partidului conservator Lege și Justiție – de așteptat să câștige în alegerile parlamentare de luna viitoare – ar izola, de asemenea, cea mai mare economie din Europa de Est în cadrul UE, au adăugat analiștii citați.

„Având în vedere că participarea la sistemul ETS este obligatorie pentru fiecare stat membru al UE, o astfel de ieșire ar implica probabil renegocierea tratatelor europene”, a declarat analistul Point Carbon, Marcus Ferdinand pentru Reuters. „Pare un scenariu ipotetic și mai degrabă pare fanfaronadă electorală decât o opțiune realistă.”

ETS, care obligă mai mult de 12.000 uzine energetice, fabrici și companii aeriene să aibă permis pentru fiecare tonă de carbon pe care o degajă, a fost lansat cu un deceniu în urmă ca instrument principal al UE pentru schimbarea surselor de energie către emisii mai mici de carbon.

Polonia, care folosește cărbune puternic poluant, s-a opus în mod repetat reformelor ETS concepute de a stimula creșterea prețului permiselor de poluare. O dezbatere referitoare la reformarea mai profundă a legilor care guvernează ETS este în desfășurare, la Bruxelles.

Oponenții spun că astfel de schimbări ar majora costurile energiei și ar submina competitivitatea internațională a industriei UE.

„Cărbunele trebuie să fie la baza industriei energetice a Poloniei,”, a declarat în luna iulie Beata Szydlo, candidatul partidului Lege și Justiție la funcția de prim-ministru. Specialistul partidului în energie, Piotr Naimski, a declarat luna trecută că renunțarea Poloniei la sistemul ETS „nu este imposibilă”.

Traderii de carbon susțin însă că acest lucru este puțin probabil, și că orice semnal că Polonia ar putea părăsi ETS ar fi rău pentru piață. Polonia este al treilea cel mai mare emițător de carbon european, iar uzinele sale sunt mari achizitoare de credite de carbon în cadrul schemei.

Uzina Belchatow, pe bază de cărbune, deținută de cel mai mare generator de energie din Polonia, PGE, este fabrica cu cele mai mari emisii din cadrul schemei, care emite aproximativ 37 de milioane de tone de dioxid de carbon în 2014. Dar analiștii spun că nu văd cum ar putea renunța Polonia la ETS fără a ieși din UE, un lucru care nu este dorit nici măcar de partidul eurosceptic Lege și Justiție.

„Renunțarea la ETS ar fi o reacție greșită, exagerată[…] Guvernul ar renunța la venituri semnificative, pe care în prezent se bazează pentru a moderniza sistemul energetic”, a declarat analistul Point Carbon, Emil Dimantchev.

Analiștii Point Carbon prognozează că Polonia ar putea genera aproximativ 25 de miliarde de euro (28 de miliarde de dolari), în venituri din vânzarea de certificate de carbon UE în următorii 16 de ani. Alți experți spun că amenințările opoziției de a ieși din sistemul ETS ar putea fi o încercare de a face presiuni asupra UE pentru a oferi cote mai mari de gratuite și alte stimulente financiare.

„Cred că sunt amenință să se retragă din ETS cu unicul scop de a obține mai mult”, a declarat Femke de Jong, consilier pe politici climatice UE al Market Watch Carbon. Poziție pro-cărbune a Poloniei este contrară eforturilor UE de a crea un nou acord climatic în cadrul discuțiilor ONU de la Paris de la sfârșitul anului.

„Dacă politicienii care sunt împotriva ETS vin la putere, am fi marginalizați de UE”, a conchis Maciej Wisniewski, director executiv al Consus Brokerage House.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *