Acasă » Evenimente externe » POLITEHNICA București vă invită la EnergyFEST, un eveniment dedicat energiei verzi și sustenabilității

POLITEHNICA București vă invită la EnergyFEST, un eveniment dedicat energiei verzi și sustenabilității

19 februarie 2024
Evenimente externe
energynomics

În perioada 14-16 martie 2024, POLITEHNICA București vă invită să participați la cea de-a doua ediție a EnergyFEST, cel mai mare eveniment dedicat energiei verzi și sustenabilității.

Anual, EnergyFEST reunește cei mai importanți actori din domeniul energetic, aducând împreună companii de vârf, autorități de reglementare, instituții publice, cercetători și reprezentanți ai mediului academic. Prima ediție a reunit peste 50 de companii și 20.000 de vizitatori. Evenimentul va prezenta publicului larg cele mai recente descoperiri tehnologice din domeniul energiei nepoluante.

De la diversele sectoare industriale, până la mijloacele de transport și modalitățile de încălzire, energia constituie un element integral al vieții noastre cotidiene. Din păcate, aceasta reprezintă și una dintre sursele principale de emisii poluante și de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, există soluții prin care putem contribui la dezvoltarea sustenabilă și reducerea efectelor schimbărilor climatice.    Cum influențează noile tehnologii digitale, precum inteligența artificială, dezvoltarea unui sistem energetic mai inteligent și mai interactiv, dar și viața noastră de zi cu zi? Veți afla cum progresul tehnologic al echipamentelor, dezvoltarea sistemelor de comunicații și a tehnicii de calcul influențează dubla tranziție ecologică și digitală. Companii de top vor prezenta soluții inovatoare care contribuie la creșterea eficienței energetice și reducerea impactului asupra mediului.

Care sunt cele mai recente inovații în domeniul stocării energiei și cum pot acestea să influențeze tranziția către surse regenerabile? Fiți la curent cu cele mai recente progrese în domeniul energiei regenerabile. Expozițiile vor evidenția tendințele actuale și viitoare, precum și eforturile depuse pentru promovarea surselor de energie curată.

Cum se adaptează industria energetică la conceptul de economie circulară și cum poate contribui la reducerea deșeurilor și a emisiilor de carbon? Descoperiți cele mai recente tehnologii care schimbă paradigma în producția și utilizarea energiei. Autorități de reglementare, experți și reprezentanți ai instituțiilor publice vor participa la dezbateri intense despre direcțiile strategice pentru sectorul energetic.

Totodată, cercetătorii din cadrul universităților și institutele de cercetare vor prezenta proiecte de vârf care vizează soluții tehnologice inovatoare și dezvoltarea sustenabilă a industriei energetice.

Cum pot tinerii specialiști și studenții să se implice activ în proiecte inovatoare din domeniul energetic? Studenții și tinerii vor avea șansa de a interacționa direct cu reprezentanții principalelor companii din domeniu și de a explora oportunitățile de carieră disponibile într-un mediu interactiv.

EnergyFEST va avea loc în campusul POLITEHNICA București și este adresat atât profesioniștilor și viitorilor ingineri – studenți și elevi, cât și publicului larg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *