Acasă » Termo » PNRR: Termen extins până pe 15 septembrie pentru proiectele de cogenerare din sectorul încălzirii centralizate

PNRR: Termen extins până pe 15 septembrie pentru proiectele de cogenerare din sectorul încălzirii centralizate

Bogdan Tudorache

Perioada de depunere a proiectelor pentru a obține finanțare pentru sprijinirea investițiilor în cogenerare de înaltă eficiență (CHP) în sectorul încălzirii centralizate a fost prelungită până la data de 15 septembrie 2022 ora 17.00, a aunțat, pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Termenul inițial era data de 15 august 2022, ora 17.00.

Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei a sumei de 388.050.000 euro (echivalentul în lei la cursul de 4,9195 lei/euro), compus din 298.500.000 euro fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C.6 Energie și fonduri naționale de 89.550.000 euro prin aplicarea procentului de supracontractare de 30%, se mai arată în comunicat.

Proiectele finanțabile în cadrul apelului trebuie să asigure construcția sau modernizarea unor unități de producție a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate, pe gaze, flexibile și de înaltă eficiență, cogenerare. Investițiile trebuie să înlocuiască cel puțin aceeași capacitate a unor centrale electrice și/ sau a unor centrale de producere a energiei termice cu emisii semnificativ mai mari de dioxid de carbon (de exemplu, pe bază de cărbune, lignit sau petrol), astfel ducând la o scădere a emisiilor de GES.

Prin realizarea acestor proiecte se urmăreşte creşterea cu aproximativ 300 MW a puterii instalate în cogenerare în sistemul încălzirii centralizate.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *