Acasă » Electricitate » În plină restructurare, CNU ar putea iniția deschiderea unei cariere noi de uraniu

În plină restructurare, CNU ar putea iniția deschiderea unei cariere noi de uraniu

11 aprilie 2016
Electricitate
energynomics

Compania Națională a Uraniului (CNU) va deschide o carieră de uraniu în Tulgheș, județul Neamț, deoarece mina de uraniu Crucea-Botușana (județul Suceava) va fi închisă temporar și parțial timp de maximum nouă luni, scrie News.ro.

Decizia cu privire la mina de la Crucea atrage după sine și încetarea temporară și parțială a platformei de prelucrare de la Feldioara (județul Brașov).

La începutul acestui an, CNU a rămas fără unicul client comercial, Nuclearelectrica, după ceîntr-o licitație de materie primă a pierdut contractul de furnizare de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu în favoarea unui furnizor din Canada. În acest moment, doar Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) mai preia materia extrasă de CNU.

”CNU este practic obligată să deschidă o carieră pentru a reduce costurile de producție și a fi competitivă pe piață. În momentul actual, costurile sunt mult mai mari în comparație cu cele de pe piața internațională pentru că actuala mină de la Crucea este pe cale de epuizare. Lucrările la carieră încep în acest an și ar putea dura doi-trei ani”, scrie News.ro.

Totodată, reprezentanți ai Ministerului Energiei au menționat că, în acest an, circa 700 din cei 1.200 de angajați ai CNU vor fi concediați, cu salarii compensatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *