Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Petrolul Brent a ajuns la 53,5 dolari pe baril

Petrolul Brent a ajuns la 53,5 dolari pe baril

6 ianuarie 2015
Consumatori
energynomics

Preţul petrolului Brent a scăzut sub 55 de dolari pe baril, un minim istoric înregistrat ultima dată în mai 2009, pe fondul creşterii producţiei din Rusia şi Irak şi al îngrijorărilor legate de surplusul de petrol de pe piaţă, transmite Bloomberg, citat de Mediafax. Cotația americană WTI poziționează țițeiul aproape de nivelul de 50 de dolari pe baril.

Preţul petrolului Brent a scăzut cu 48% în 2014, consemnând cel mai mare declin de la criza financiară din 2008 până în prezent. Cotaţia petrolului Brent cu livrare în februarie a coborât la 53,53 de dolari pe baril la bursa din Londra, consemnând cel mai jos nivel din mai 2009. De asemenea, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în februarie a coborât la 50,42 de dolari pe baril, la New York.

În luna decembrie, Rusia a avut un nivel record de producție, 10,667 milioane de barili de petrol pe zi, cel mai mare nivel de la dispariția URSS. În 2014, producţia medie de petrol în Rusia a urcat cu 0,7% faţă de 2013, la 10,58 milioane de barili pe zi.

De asemenea, Ministerul Petrolului din Irak a anunţat că vrea să crească exporturile de petrol în luna ianuarie la un nivel record de 3,3 milioane de barili pe zi. În luna decembrie, Irak a exportat 2,94 milioane de barili pe zi, cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani. Guvernul din Bagdad a încheiat și o înțelegere cu regiunea kurdă, care permite tranzitul a mai bine de 500.000 de barili de petrol pe zi către Turcia.

Producția din Libia s-a temperat la mai puțin de 300.000 de barili pe zi după o serie de confruntări ale autorităților cu militanți islamiști, care au scos din funcțiune instalații de producție și au redus accesul la terminale de export.

Morgan Stanley: oferta de petrol, în creștere

Surplusul de ofertă adus, printre altele, și de recordurile din Rusia și Irak, își va pune presiunea și mai mult pe preț, care s-a înjumătățit anul trecut, notează banca americană de investiții Morgan Stanley. Alături de producătorii obișnuiți, care sparg record după record (SUA, Canada, Irak, Rusia), și țări din Africa de Vest și America Latină vor produce mai mulți barili echivalent petrol, susțin analiștii băncii americane.

Iranul ar putea mări livrările cu circa 500.000 de barili pe zi dacă vor fi ridicate sancţiunile occidentale, se arată în raport. Analiștii de la Morgan Stanley nu sunt optimiști pentru următoarea perioadă. „Este dificil de anticipat o îmbunătăţire a fundamentelor pieţei petrolului în viitorul apropiat. Au apărut deja o serie de semne îngrijorătoare”, spun aceștia.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *