Acasă » Electricitate » Nuclear » Percheziții privind privatizarea la o companie Enel din Slovacia

Percheziții privind privatizarea la o companie Enel din Slovacia

25 iulie 2014
Electricitate
energynomics

Cel mai mare producător de energie din Slovacia, Slovenske Elektráne, „sprijină pe  deplin” poliția într-o investigație privind privatizarea sa către compania italiană de utilități Enel, scrie World Nuclear News.

Angajați și reporteri locali spun că poliția slovacă a mers la sediul din Bratislava al Slovenské Elektráne și în alte două orașe din Slovacia unde compania are activități, în căutare de documente datând din perioada în care Slovacia a vândut compania către Enel.

Un purtător de cuvânt al companiei italiane a spus că aceasta este „o acțiune de colectare de documente din arhivă din perioada de privatizare.”

„Așa cum spun autoritățile publice, anchetei se referă pe fapte care au avut loc în perioada anterioară finalizării procesului de privatizare a Slovenské Elektráne, și anume, aprilie 2006”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Potrivit presei locale, raidurile sunt parte a muncii depuse de către o unitate specială înființată la sfârșitul lunii iunie pentru a investiga suspiciuni privind „încălcări ale obligațiilor în gestionarea activelor și distorsionarea înregistrărilor financiare și comerciale”.

Enel deține 66% din Slovenské Elektráne, pentru care a plătit 840 milioane de euro. World Nuclear News scrie că această tranzacție obligă Enel să finalizeze construcția a două reactoare suplimentare la centrala nucleară de la Mochovce. Construcția a fost reluată în 2008, și nu este de așteptat să fie terminată mai devreme de 2015.

Enel tocmai a lansat doar un program de vânzare a participațiilor sale în unități de producție, furnizare și distribuție de energie din România și Slovacia, inclusiv participația la Slovenské Elektráne.

Totodată, Guvernul român solicită Tribunalului de Arbitraj Internațional de la Paris ca Enel să plătească peste 520 milioane de euro pentru o participație minoritară pe care grupul Electrica o deține în fosta filială Electrica Muntenia Sud, acum în proprietatea Enel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *