Acasă » Interes general » Pentru al doilea an consecutiv un profesionist CEZ face parte din programul Aspen Young Leaders

Pentru al doilea an consecutiv un profesionist CEZ face parte din programul Aspen Young Leaders

20 aprilie 2023
CSR
energynomics

Dacă anul trecut, un membru valoros al operatorului de distribuție a fost selectat să participe la programul ASPEN Young Leaders, anul acesta și furnizorul CEZ Vânzare dovedește că sprijină un mediu organizațional orientat către performanță și evoluție.

Adrian Vintilă, Manager Departament Marketing și membru cheie al echipei CEZ Vânzare se alătură anul acesta celei mai noi generații Aspen Young Leaders Program, un program dedicat tinerilor care au potențialul de a aduce o schimbare în societate și de a inspira mai departe. Procesul de selecție a fost unul complex, iar concurența una ridicată.

„Oamenii noștri sunt o parte esențială a misiunii noastre. Dezvoltarea lor și mai ales, dezvoltarea noii generații de specialiști în energie, înseamnă, fără îndoială, dezvoltarea sectorului energetic. Avem mulți oameni valoroși în CEZ și suntem mândri să îi vedem cum cresc cu fiecare ocazie de dezvoltare. Pentru al doilea an consecutiv, un reprezentant CEZ este admis în prestigiosul program Aspen Young Leaders. Este o recunoaștere a potențialului colegului nostru, precum și a culturii noastre organizaționale orientată spre învățare”, a declarat Angelica Barbu, Chief People & Brand Officer CEZ România.

Programul Aspen Young Leaders reunește anual 20-25 de tineri lideri, cu profile și experiențe diverse, care promovează un model de leadership inovativ, pe baza unor valori și interese comune. Programul este format din patru module (trei module de 6 zile și un modul de o zi) care se desfășoară în România, pe parcursul unui an. Primele 3 module vor avea loc în perioadele 24 – 29 aprilie, 19 – 24 iunie și 18 – 23 septembrie 2023, pentru cei 25 de participanți selectați. După încheierea programului, participanții vor deveni parte a comunității Aspen Fellows and Alumni și se vor implica activ în activitățile și evenimentele Institutului Aspen România , Aspen Fellows Network și Aspen International Network.

Cu o experiență de 10 ani în domeniul energetic, Adrian Vintilă a desfășurat activități în cadrul departamentelor de tranzacționare energie, vânzări și dezvoltare produse, iar în prezent, coordonează activitatea de marketing, în calitate de Manager Departament, în cadrul furnizorului de energie electrică și gaze naturale CEZ Vânzare.

Absolvent al Facultății de Matematică – Informatică din cadrul Universității Craiova și al unui program de master în Marketing și Comunicare în Afaceri, Adrian Vintilă se implică activ în activități de voluntariat. Facilitează frecvent sesiuni de training pentru copiii din mediul rural, pe teme de soft skills și eficiență energetică și militează pentru condiții optime de educație în școlile din mediul rural.

În plus, Adrian Vintilă este implicat în prezent în mai multe campanii de informare a publicului larg pe teme curente din sectorul energetic (plafonare, prosumatori, consum responsabil de energie, proiecte de combatere a sărăciei energetice etc.).

Totodată, Adrian deține funcția de Președinte al Future Energy Leaders (FEL) România, organizația de tineret a CNR – CME.

Programul ASPEN Young Leaders răsplătește valorile care se regăsesc în sectorul energetic, iar participarea lui Adrian în această experiență este o recunoaștere de excepție a profesionalismului cu care specialiștii CEZ își desfășoară activitatea de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *