Sari la conținut
Acasă » Petrol și Gaze » Procesare » PCC cere rediscutarea planului de reorganizare al Oltchim

PCC cere rediscutarea planului de reorganizare al Oltchim

    9 noiembrie 2014
    Petrol și Gaze
    energynomics

    Acţionarii Oltchim sunt convocaţi, din nou, în Adunarea Generală, la solicitarea acţionarului PCC, pentru a se decide asupra planului de reorganizare a societăţii, arată un raport trasmis Bursei de Valori Bucureşti.

    Adunarea va avea loc în data de 10 decembrie, după ce acţionarul PCC, care deţine 32,34% din capitalul social al Oltchim, a depus în data de 17 octombrie o solicitare în vederea organizării acesteia. Compania PCC încearcă să convingă, din nou, autorităţile române să elaboreze planul de reorganizare a combinatului vâlcean, după ce, la începutul lunii, această propunere a fost respinsă.

    Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC în România, a declarat pentru Bursa: „PCC SE a depus o solicitare pentru convocarea unei noi adunări generale a acţionarilor, având ca punct pe agendă elaborarea de către administratorul special al companiei (n.r. Bogdan Stănescu) – persoană desemnată de către statul român – a planului de reorganizare, astfel încât acest plan să facă obiectul unei viitoare aprobări în cadrul unei viitoare adunări generale a acţionarilor şi să devină planul societăţii debitoare însăşi (planul de reorganizare al Oltchim)”, conform Bursa.

    Oltchim este în insolvenţă de un an şi jumătate, după ce încercarea de privatizare a eşuat.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *