Acasă » Regenerabile » PATRES sesizează potențiale disfuncționalități în regulamentele privind tranzacţionarea certificatelor verzi

PATRES sesizează potențiale disfuncționalități în regulamentele privind tranzacţionarea certificatelor verzi

31 august 2017
Biomasă
energynomics

Într-un comunicat de presă, PATRES sesizează potențiale disfuncționalități în Regulamentul privind piețele centralizate anonime de certificate verzi, funcționale din septembrie, din perspectiva mai ales a producătorilor mici de E-SRE.

Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES apreciază demersurile autorităților în vederea deblocării situației de pe piața certificatelor verzi. După 3 ani în care pe piața centralizată PCCV, administrată de OPCOM, volumul tranzacționat a reprezentat sub 1% din necesarul anual al furnizorilor, se impunea luarea de măsuri care să asigure posibilitatea de tranzacționare în regim concurențial, nediscriminatoriu, transparent și public pentru toți participanții la piață.

PATRES salută astfel apariția piețelor de certificate verzi în regim anonim, în baza prevederilor OUG24/2017, începând cu data de 1 septembrie, cu condiția respectării scopului pentru care sunt create, respectiv a lichidității generale a pieței de certificate verzi într-un mod în care toți producătorii să aibă acces echitabil la schema de sprijin și toți furnizorii să poată avea acces la cel mai bun preț pentru certificatele ce le sunt necesare conform cotei anuale.

Constatăm lipsa modificării principiului de corelare a ofertelor prin alocare pro-rata în cazul PCSCV (Piața centralizată spot de certificate verzi) și lipsa standardizării cantității în cazul PCTCV (Piața centralizată la termen a contractelor bilaterale de certificate verzi)

Participant activ în procesul de consultare publică a reglementărilor în domeniul energetic, PATRES a analizat Regulamentul de organizare și funcționare a pieței de certificate verzi conform OUG 24/2017, propus de ANRE, precum și documentația privind funcționarea și administrarea Pieței de Certificate Verzi – PCV elaborată de OPCOM. Patronatul sesizează potențiale disfuncționalități în regulamentul care tratează piața spot și piața la termen de certificate verzi, din perspectiva mai ales a producătorilor mici de E-SRE.

Viorel Lefter, Președintele PATRES apreciază că „în forma propusă de ANRE, cele două piețe nu vor asigura în realitate cadrul anonim și nediscriminatoriu prevăzut de legislația primară în vigoare. Constatăm lipsa modificării principiului de corelare a ofertelor prin alocare pro-rata în cazul PCSCV (Piața centralizată spot de certificate verzi) și lipsa standardizării cantității în cazul PCTCV (Piața centralizată la termen a contractelor bilaterale de certificate verzi)”.

Concret, la Piața centralizata spot – PCSCV, articolul 28 definește modalitatea de corelare automată a ofertelor de vânzare cu cele de cumpărare în funcție de două criterii succesive: prețul și marca de timp. În condițiile unui excedent uriaș de certificate verzi în piață de 9.482.469 CV, conform datelor OPCOM la data de 21.08.2017, prețul nu poate un element de departajare. Prin urmare, singurul criteriu obiectiv de departajare a ofertelor de vânzare și cumpărare în viitoarea piață va rămâne marca de timp, criteriu considerat de PATRES a fi discriminatoriu și în defavoarea producătorilor mici și mijlocii, care nu vor reuși să își vândă certificatele pe această piață.

Martin Moise, Prim Vicepreședinte PATRES apreciază că „în condițiile de excedent uriaș de certificate verzi, reacția pieței va fi una singură: toți producătorii se vor ‚înghesui’ să depună oferte de vânzare la deschiderea porților. Cum criteriul de departajare este marca de timp (prețul fiind același), vor avea succes întotdeauna doar acei operatori care au sau pot avea acces la sisteme performante de trading automatizat, care să poată emită ordine de vânzare exact la ora 9.00. Dată fiind situația critică în care se află în prezent, producătorii mici și mijlocii independenți nu-și pot permite să achiziționeze sisteme performante de trading”.

Păstrarea unor produse ne-standard din punct de vedere cantitate corelate cu ne-eliminarea posibilității „tranzacționării integrale cu un participant” încalcă prevederile OUG 24/2017

Pentru a remedia această situație, PATRES a solicitat ANRE corelarea ofertelor funcție de preț urmată de o alocare pro-rata, similar cu modul de funcționare actual al PCCV. Apreciem faptul că s-a ținut cont de propunerea noastră și ordinul ANRE, publicat în Monitorul Oficial, a fost modificat în acest sens, însă începând cu ianuarie 2018! Ceea ce înseamnă că OPCOM trebuie să opereze noi modificări la proceduri până la finele anului.

În cazul pieței la termen – PCTCV, considerăm că păstrarea unor produse ne-standard din punct de vedere cantitate corelate cu ne-eliminarea posibilității „tranzacționării integrale cu un participant” încalcă prevederile OUG 24/2017 care impun tranzacționarea anonimă, transparentă și nediscriminatorie.

Martin Moise, Prim Vicepreședintele PATRES observă că „pentru a asigura un regim anonim se impune ca definiția produselor standardizate să includă obligatoriu și criteriul cantitate. Propunem ca un ofertant să poată alege o cantitate predefinită (exemplu 100, 500, 2000, 5000 bucăți), alegerea unei cantități de exemplu de 4953 CV putând fi ipotetic stabilită de către producător și furnizor înaintea emiterii ordinelor de vânzare și cumpărare pe care le pot emite concomitent, reușind astfel să materializeze o înțelegere în afara pieței prin intermediul platformei de tranzacționare. De asemenea, în cazul produselor standard, propunem eliminarea posibilității de alegere a funcției „tranzacționare integrală cu un participant” versus „tranzacționare cu mai mulți participanți”, singura posibilitate care să fie valabilă fiind „tranzacționare cu mai mulți participanți” din aceleași considerente explicate mai sus”.

PATRES își exprimă speranța că ANRE și OPCOM vor lua în considerare observațiile și soluțiile propuse astfel ca cele două piețe centralizate anonime de certificate verzi să corespundă scopului pentru care au fost create. Totodată, așteptăm ca ANRE să supună dezbaterii publice și regulamentul de funcționare al pieței produselor asociate, energie plus certificate verzi, potrivit OUG24/2017.

În noile condiții de piață – creșterile mari de prețuri la energie pe bursă, de care producătorii din surse regenerabile nu beneficiază datorită prevederilor absurde ale Ordinului 78/2014 – crearea acestor piețe pe OPCOM reprezintă posibilități de tranzacționare a certificatelor verzi pentru furnizori și producătorii din sectorul regenerabilelor, cu precădere a celor mici și mijlocii, mulți dintre ei amenințați cu falimentul. Potrivit estimărilor PATRES, o treime din producătorii mici și mijlocii din cei 100 membri cu o putere totală instalată de aproximativ 1000 MW din toate tehnologiile (solar, eolian, microghiduri și biomasă) sunt de-facto în stare de incapacitate de plată și urmează să intre în insolvență sau chiar să închidă capacitățile de producție.

PATRES își exprimă îngrijorarea în ce privește așteptările investitorilor din sectorul regenerabilelor ca OUG 24/2017 să producă efecte benefice în piață, care în realitate întârzie să apară. Apelul nostru la autorități este să creeze cadrul de reglementare care să vină în sprijinul tuturor producătorilor de E-SRE. România are nevoie de energie regenerabilă, fapt dovedit și în perioadele de criză din acest an când aportul regenerabililor a fost considerabil, cu efecte benefice în prețul energiei.

Despre PATRES

Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România și-a început activitatea în anul 2014, la inițiativa unui grup de producători de energie din surse regenerabile nemulțumiți de desele modificări și necorelări ale sistemului legislativ cu realitățile și nevoile producătorilor. În momentul de față, din PATRES fac parte 100 de companii – producători de energie din tot spectrul regenerabilelor, cumulând o putere instalată de circa 1000 MW.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *