UPDATAT
Am corectat și completat textul inițial cu precizări privind procedura legislativă și un comentariu din partea lui Eusebiu Stamate, analist senior în politici publice pentru energie și mediu la Issue Monitoring, platformă de monitorizare și analiză legislativă.
Camera Deputaților a încheiat ieri etapa procedurală care îi revenea pentru modificarea OUG nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic. Forma adoptată condiționează retragerea capacităților pe lignit și huilă de instalarea, racordarea și punerea în funcțiune comercială a unor ”capacități energetice similare” cu emisii reduse de carbon. Acestea trebuie să înlocuiască, individual sau cumulat, puterea electrică disponibilă retrasă și să nu afecteze adecvanța sau funcționarea sigură a sistemului electroenergetic național (SEN). Dacă grupurile pe cărbune furnizează energie termică sau abur tehnologic, noile instalații trebuie să preia și aceste funcții. Îndeplinirea condițiilor trebuie demonstrată, înaintea retragerii, prin documentele de punere în funcțiune și avizele emise potrivit legii.
Proiectul a urmat traseul Camera Deputaților – Senat – Camera Deputaților, iar procedura parlamentară este încheiată. Urmează etapa premergătoare promulgării, în care poate fi sesizată Curtea Constituțională.
Modificarea intervine în contextul unei dezbateri politice contondente, pe fondul angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a avertizat că neîndeplinirea jaloanelor din domeniul decarbonizării poate conduce la pierderea a sute de milioane de euro și poate pune în pericol plăți de ordinul miliardelor de euro.
Parlamentarii care susțin noua formă invocă, în schimb, riscul pentru securitatea energetică produs de închiderea unor grupuri înainte ca alternativele să fie efectiv disponibile.
Textul adoptat nu clarifică însă mecanismul prin care o capacitate nouă va fi identificată oficial drept înlocuitor al unui anumit grup pe cărbune. Legea nu spune cine face asocierea, prin ce act administrativ este aprobată, după ce metodologie este calculată echivalența și ce autoritate confirmă definitiv că toate condițiile sunt îndeplinite. ANRE poate autoriza și licenția o centrală, iar Transelectrica poate evalua efectele asupra rețelei și adecvanței, dar niciuna dintre instituții nu primește explicit rolul de a desemna capacitatea alternativă. “Rămâne o problemă de aplicare”, observă Eusebiu Stamate, analist senior în politici publice pentru energie și mediu la platformă de monitorizare și analiză legislativă Issue Monitoring. “Legea folosește expresia ‚capacități energetice similare’, fără să o definească și fără să desemneze instituția care stabilește echivalența dintre capacitatea retrasă și cea care o înlocuiește.” Autorizațiile, licențele și evaluările privind adecvanța acoperă elemente distincte, dar nu rezultă clar care dintre ele certifică îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de lege, subliniază Eusebiu Stamate.
Un mecanism clar ar putea reduce disputa privind închiderile
O procedură transparentă de asociere între grupurile retrase și capacitățile care le înlocuiesc ar putea atenua conflictul politic și instituțional. România pune în funcțiune noi centrale regenerabile, instalații de stocare și alte capacități de producție, iar ANRE include frecvent pe agenda ședințelor sale acordarea unor autorizații de înființare și a unor licențe pentru exploatarea comercială.
Numărul proiectelor autorizate și capacitățile nou intrate în sistem nu răspund însă automat problemei. O autorizație de înființare nu înseamnă că investiția este construită, iar o centrală regenerabilă operațională nu este în mod necesar echivalentă cu un grup termoenergetic de aceeași putere nominală. Contribuția la adecvanță depinde de profilul de producție, capacitatea fermă, amplasarea în rețea, serviciile de sistem și, în cazul bateriilor, de puterea și durata de descărcare.
Un mecanism complet ar trebui să includă nominalizarea capacității înlocuitoare, evaluarea tehnică, desemnarea oficială și publicarea asocierii într-un registru. Procedura ar trebui să împiedice folosirea aceleiași centrale pentru justificarea închiderii mai multor grupuri și să stabilească dacă noile capacități pot prelua, pe lângă producția de electricitate, termoficarea și alimentarea cu abur a consumatorilor industriali. Textul adoptat nu stabilește însă nici procedura, nici un calendar pentru definirea și implementarea ei.
Poate CE Oltenia să funcționeze până apar alternativele?
Dezbaterea privind păstrarea cărbunelui în sistem pornește de la premisa că grupurile existente pot continua să funcționeze în condiții tehnice și financiare sustenabile. Situația Complexului Energetic Oltenia pune însă premisa sub semnul întrebării. Potrivit unui articol publicat în exclusivitate de Profit.ro, compania nu are resursele necesare pentru achiziționarea certificatelor de emisii, iar statul nu dispune de fondurile necesare pentru acoperirea obligației. CE Oltenia încearcă să împrumute certificate în valoare de până la aproximativ 120 de milioane de euro.
Lipsa banilor pentru certificatele CO2 se adaugă nevoii de finanțare a mentenanței, alimentării cu lignit și menținerii disponibilității grupurilor. În aceste condiții, discuția nu ar trebui limitată la alegerea dintre închidere și continuarea funcționării. Întrebarea relevantă este dacă România poate păstra operaționale capacitățile pe cărbune până la apariția înlocuitorilor și la ce cost. Fără un răspuns financiar și tehnic, noua lege poate amâna obligația de retragere fără să garanteze că grupurile respective vor putea produce energia pe care se bazează sistemul. În plus, România riscă să piardă fonduri din PNRR dacă modificarea este interpretată de Comisia Europeană drept o abatere de la calendarul convenit și de la caracterul ireversibil al reformei de decarbonizare.
