Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » Parlamentul britanic aprobă fracturarea hidraulică sub parcurile naționale

Parlamentul britanic aprobă fracturarea hidraulică sub parcurile naționale

17 decembrie 2015
Explorare și producție
energynomics

Parlamentul britanic a aprobat fracturarea hidraulică pentru extragerea gazelor de șist aflate sub parcurile naționale, scrie The Guardian. Legislativul și executivul au fost deopotrivă acuzați de organizațiile de mediu pentru că au permis ca această lege sa fie supusă la vot și aprobată fără o dezbatere reală în Camera Comunelor, camera decizională, prin folosirea unui instrument de legislație secundară.

Noile reguli permit fracturarea hidraulică la 1.200 de metri în solul aflat sub parcurile naționale și sit-uri de interes științific, dar fără a fora vertical în solul care le aparține. Surprinderea a fost cu atât mai mare pentru organizațiile de mediu cu cât guvernul britanic se angajase în urmă cu 11 luni că nu va fi permisă această metodă de extracție în zonele amintite.

Din noiembrie, însă, activiștii anti-fracturare și partidele din opoziție au anunțat că reglementările slabe permit ca forajul să înceapă lângă aceste locuri și apoi să evolueze orizontal, sub ele.

Partidul laburist, aflat în opoziție și care s-a opus aprobării acestei legi, a comunicat că miniștrii pur și simplu au abandonat toate promisele făcute în ultimul an. Laburișii mai susțin că toate inițiativele lor de a bloca utilizarea fracturării hidraulice pe scară largă până când nu este dovedită ca fiind sigură s-au blocat la guvern, care ignoră preocupările privind siguranța și permite fracturarea hidraulică pe arii extinse din Marea Britanie. În Scoția și în Țara Galilor rămâne valabilă interzicerea utilizării fracturii hidraulice.

Una dintre organizațiile reprezentative ale industriei de petrol și gaze din Marea Britanie, UKOOG, a transmis următoarea declarație: „Industria petrolieră onshore ia în serios protecția lumii naturale și avem un lung istoric de dezvoltare a zăcămintelor de petrol și gaze naturale cu succes și în condiții de siguranță în zone sensibile din punct de vedere ecologic. Este important să se recunoască faptul că orice fracturare hidraulică viitoare pentru gaze de șist va avea loc la mai mulți kilometri în subteran, și la nivel de industrie luăm toate măsurile posibile pentru a reduce la minimum impactul nostru asupra mediului și comunităților din zonă.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *