Delgaz Grid: Investiții de 46 milioane de lei pentru modernizarea rețelelor de gaze din Mureș
Delgaz Grid, compania de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice din cadrul Grupului E.ON în România, va realiza în…
Republica Moldova își consolidează securitatea energetică prin regenerabile și stocare
Republica Moldova intră într-o nouă etapă a tranziției energetice, mizând pe regenerabile și tehnologii de stocare pentru a-și asigura independența,…
Dr. Nawaf Salameh lasă în urmă o moștenire solidă în business, energie și filantropie
Dr. Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group și președintele Nawaf Salameh Family Office, a încetat din viață la vârsta de 59…
Strateg și susținător al inovației: Franck Neel la podcastul WATTs Next
„Când aveam 18 ani, voiam să devin jurnalist”, mărturisește Franck Neel, privind retrospectiv la o carieră de zeci de ani…
Ideea de a deveni prosumator este ideală pentru orice producător de bunuri finite cu un consum energetic relevant
Dezechilibrele din rețelele de distribuție a energiei electrice provocate de producția fotovoltaică în orele de vârf sunt o realitate cu…
Marian Dobrilă: Investitorii în baterii vor trebui să își ajusteze așteptările privind piața energiei regenerabile
Un studiu realizat de TDP Partners arată că piața bateriilor de stocare a energiei regenerabile va trece prin transformări semnificative…
Soluția valorificării energiei regenerabile este crearea de comunități energetice industriale
Singura soluție reală pentru valorificarea resurselor regenerabile ale României este crearea unor comunități energetice industriale funcționale și interconectate, nu izolate…
Hyundai Inster și Allview CityZEN – cele mai bune mașini electrice de oraș în 2025
Hyundai Inster, la categoria mini, și Allview CityZEN, la categoria micro (16 ani), sunt cele mai bune mașini electrice de…
OMV Petrom și CE Oltenia au semnat contractele pentru investiția a 400 mil. euro în proiecte PV
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Sud-Estul Europei, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia),…
KMG International (Rompetrol) anunță noua echipă de management
KMG International a numit recent o nouă echipă de management, ca parte a strategiei sale de dezvoltare, creștere a eficienței…
-
Profiluri
- Recomandate
- Profesioniști
- Companii
- Autorități
- Asociații
Robert Kenderessy (SolaX Power): Infrastructura de încărcare este încă slab dezvoltată în România
România rămâne cu cel puțin 2-3 ani în urmă față de țări precum Germania sau Ungaria în ceea ce privește…
Îmbunătățirea constantă a eficienței panourilor solare contribuie la creșterea sustenabilității energetice
Pe măsură ce tranziția către energia verde se accelerează și vehiculele electrice devin tot mai populare, panourile solare joacă un…
Reconfigurarea energetică a Republicii Moldova: controlul strategic asupra livrărilor de gaze naturale în regiunea transnistreană
Mihai Melintei, Energy Analytical Studies În ultimii ani, Republica Moldova cu sprijinul Comisiei Europene a convenit asupra unei strategii cuprinzătoare…
Ciprian Diaconu (CIGRE Romania): Avem resurse pentru viitor, dar ne lipsește coerența în implementare
România are la dispoziție resursele, tehnologia și finanțările necesare pentru a face trecerea către un transport și un sistem energetic…
România are nevoie de mai mulți instalatori autorizați în sectorul energiei regenerabile
România se confruntă cu una dintre cele mai acute lipsuri de instalatori autorizați din sectorul energiei regenerabile din Europa și…
Producătorii și prosumatorii sunt îndemnați să se adapteze la consumul redus de Paște
Consumul de energie de Paște va fi unul mic, iar producția trebuie să fie la un nivel adecvat, pentru a…
MORE și PPC Renewables vor realiza opt noi centrale fotovoltaice cu o capacitate totală de 882 MW în Macedonia
Opt centrale fotovoltaice, cu o capacitate totală de 882,4 MW, au fost incluse în planul de dezvoltare a proiectelor de…
Delgaz Grid: Investiții- record de circa 64 mil. lei în rețelele de gaz din Cluj
Delgaz Grid, compania de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice din cadrul Grupului E.ON în România, a finalizat anul…
Bosch lansează noi sisteme de electrolizoare pentru dezvoltarea economiei hidrogenului
Utilizarea hidrogenului ca sursă de energie, în special dacă este produs din surse regenerabile, are un potențial enorm de decarbonizare,…
Rețele Electrice România: Licitație de până la 180 mil. lei pentru lucrări de racordare
Rețele Electrice România a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP o licitație publică cu o valoare maximă de…
Lideri din domeniul tehnologiilor industriale se reunesc la București
METAL SHOW & TIB, cel mai mare târg dedicat industriei prelucrării metalelor, tehnologiilor și echipamentelor industriale din România, își deschide…
Valorificarea mineralelor critice în România – istorie și potențial
Lansarea lucrării „Geografia resurselor strategice ale României – Titan și zirconiu” de Cătălin Deacu readuce în discuție una dintre cele…
Radu Enache: Investițiile în energie verde vor duce „cu siguranță” la scăderea prețului electricității
Compania Aukera Energy România are în derulare mai multe proiecte de producere a energiei din surse regenerabile, atât eoliene, cât…
































