Acasă » Petrol și Gaze » OPEC: Cererea globală de petrol va reveni la nivelul anterior pandemiei în 2022

OPEC: Cererea globală de petrol va reveni la nivelul anterior pandemiei în 2022

4 ianuarie 2022
Consumatori
energynomics

Secretarul general ales al Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol a declarat, luni, că cererea globală de petrol ar trebui să revină la nivelul de dinaintea pandemiei până la finalul lui 2022, a informat canalul de ştiri Al Arabiya, transmit DPA şi Reuters.

Haitham al-Ghais, fost guvernator OPEC pentru Kuwait în perioada 2017 – iunie 2021, va fi de la 1 august 2022 secretarul general al OPEC, în locul nigerianului Mohamed Barkindo, al cărui mandat expiră la finele lunii iulie 2022. Mandatul lui Haitham al-Ghais va fi de cel puţin trei ani, a precizat OPEC.

Haitham al-Ghais a declarat că grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) este importantă pentru stabilitatea şi echilibrul pieţei petrolului, potrivit Agerpres.

Marţi, la Viena, grupul celor 23 de mari producători de petrol a discutat strategia de producţie pentru următoarele luni, analiştii apreciind că decizia va fi de continuare a actualelor politici de extracţie a ţiţeiului, ceea ce implică majorarea producţiei cu 400.000 de barili pe zi (bpd) din februarie.

Creşterile privind oferta petrolieră a OPEC+ se adaugă eliberării de rezerve strategice anunţată de SUA la finele lunii noiembrie şi unor măsuri similare în China, India, Japonia, Coreea de Sud şi Marea Britanie, cu un total de circa 70 milioane barili.

OPEC se aşteaptă în 2022 la o creştere a cererii globale de petrol cu 4,15 milioane de barili pe zi, până la 100,8 milioane bpd, peste nivelul din 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *