Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » OMV Petrom va exploata gaze naturale în sectorul ucrainean al Mării Negre

OMV Petrom va exploata gaze naturale în sectorul ucrainean al Mării Negre

26 septembrie 2013
Explorare și producție
energynomics

Președinția Ucrainei a anunțat că Exxon, Shell și OMV Petrom au încheiat un acord preliminar cu statul ucrainean pentru exploatarea perimetrului gazeifer Skifski din nord-vestul platoului continental al Mării Negre. Acordul preliminar a fost semnat de ministrul ucrainean al Energiei Eduard Stavytsky şi reprezentanţi ai celor trei companii de petrol și gaze. Ceremonia a avut loc la New York, în timpul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, și contractul final ar urma să fie semnat peste o lună, la Kiev.

Ministrul Eduard Stavytsky a precizat că exploatarea Skifski va da un randament de 8-10 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an. Volumul este echivalent cu peste jumătate din consumul anual al României. Ucraina încearcă să-şi diversifice sursele de aprovizionare cu gaze naturale, după numeroase dispute cu Rusia, în prezent singura sursă de import.

Guvernul ucrainean a mai semnat în ianuarie, cu Shell, un acord evaluat la 10 miliarde de dolari vizând exploatarea zăcămintelor de gaze de şist. Și compania americană Chevron a câştigat anul trecut o licenţă de explorare de gaze de şist în vestul Ucrainei, iar acum așteaptă aprobarea din partea consiliului regiunii Lviv pentru a putea semna acordul de explorare cu guvernul ucrainean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *