Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » OMV Petrom este trimisă în judecată pentru ucidere din culpă

OMV Petrom este trimisă în judecată pentru ucidere din culpă

energynomics

OMV Petrom a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului General pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. În februarie 2014, un băiat în vârstă de 9 ani a murit în urma inhalării de gaze emanate de o sondă a companiei, operată în localitatea Ariceștii Rahtivani din județul Prahova. Sonda nu avea gard de protecție. Dosarul se judecă la Tribunalul Ploiești.

„Compania a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă în cazul unui accident regretabil care a avut loc în februarie 2014, lângă o sondă de producţie din Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova. Până la pronunţarea unei hotărâri definitive de către instanţa de judecată, compania beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi va acţiona în vederea demonstrării nevinovăţiei sale”, arată un răspuns al OMV Petrom, transmis la solicitarea presei.

Totodată, compania depune toate eforturile pentru identificarea persoanei care a deschis ventilul, acțiune care a condus la emanarea gazelor.

Din dosar rezultă că decesul a avut loc ca urmare a insuficienței respiratorii acute survenite după o intoxicație cu gaze de sondă emise în atmosferă. Inhalarea gazelor a fost posibilă întrucât locul în care se aflau ventilul şi capătul derivaţiei din coloana de exploatare a sondei nu era împrejmuit şi nici semnalizat, susțin procurorii.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *