Acasă » Termo » Minerit » CEH a intrat în insolvență, tribunalul a numit administratorul judiciar

CEH a intrat în insolvență, tribunalul a numit administratorul judiciar

8 ianuarie 2016
Minerit
energynomics

Tribunalul Hunedoara a admis, joi, cererea de intrare în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), depusă chiar de companie. Deși mulți se așteptau ca administrator judiciar să devină firma Euro Insol, aceeași ca la Hidroelectrica, instanța a decis să desemneze o firmă din Craiova, GMC SPRL, înființată în urmă cu șase luni.

Respectiva companie de gestiune a insolvenței este o necunoscută chiar și pentru Ministerul Energiei. Hotărârea poate fi contestată în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI), ceea ce se va și întâmpla, spun surse din companie. În general, în situațiile ce privesc desemnarea administratorului judiciar, judecătorul ia în considerare propunerea creditorului cu cea mai mare creanță.

GMC SPRL a fost propusă de compania UPSROM, creditor al CEH, și presa locală scrie că între cele două firme există o legătură de acționariat. Intrarea în insolvenţă a CEH a fost decisă de CA-ul companiei, prin Ministerul Energiei, în data de 28 decembrie 2015, ca soluţie pentru evitarea falimentului.

În intervalul ianuarie – noiembrie 2015, CEH a realizat pierderi de 320 de milioane de lei, și datoriile totale depășesc 1,2 miliarde de lei. Rezultatele catastrofale rezultă din prețul mic de tranzacționare al energiei pe OPCOM și din costul uriaș de producție, de 356 lei/MWh.

„În primele 11 luni din 2015 am ajuns la pierderi de circa 320 de milioane de lei. Anul trecut preţul pe piaţa pentru ziua următoare a fost de 160 de lei/MWh. Noi dacă primim cărbunii gratuit la poarta centralelor, tot am avea un cost de 214-215 lei/MWh. Acum îl avem la 356 de lei/MWh. Şi dacă venim cu toţii la muncă fără niciun ban şi cu cărbunii gratuiţi, noi tot pe pierderi am fi. Sunt însă momente când fix datorită acestor 3-5% pe care îi livrăm noi, lumina nu s-a stins. Am avut perioade, chiar anul trecut, în care debitele scăzute au afectat producţia Hidroelectrica şi au ridicat probleme funcţionării reactoarelor de la Cernavodă, dar cărbunii au mers mai departe. Acest este motivul pentru care trebuie să ne asumăm preţul de cost“, spune Viorel Stancu, directorul general al CEH.

Un comentariu la „CEH a intrat în insolvență, tribunalul a numit administratorul judiciar”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *