Acasă » Interes general » OMV Petrom: Amendamentele introduse în legea privind taxa de solidaritate sunt retroactive

OMV Petrom: Amendamentele introduse în legea privind taxa de solidaritate sunt retroactive

29 martie 2023
Interes general
Bogdan Tudorache

Amendamentele votate miercuri în Camera Deputaţilor privind legislaţia naţională care transpune regulamentul UE referitor la contribuţia de solidaritate încalcă principiile Constituţiei României, au declarat oficialii OMV Petrom.

„Proiectul de lege nu este definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, observăm că amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituţiei României. Acest lucru este foarte îngrijorător. Planurile noastre viitoare de investiţii depind, printre altele, de un regim fiscal şi de reglementare previzibil”, a subliniat sursa citată de Agerpres.

Surse din cadrul companiei au declarat și pentru Energynomics, marți seară, că deocamdată, nu este clar dacă taxa de solidaritate va fi plătită sau nu. ”Se încalcă principiul retroactivității”, au spus sursele citate. Potrivit Constituției României, legile nu pot avea efect retroactiv, cu excepția legii penale mai favorabile.

Reprezentanţii companiei petroliere au reiterat că în 2022 OMV Petrom a plătit deja 20 de miliarde de lei la bugetul de stat, în creştere cu 60% faţă de anul precedent. Din această sumă, 2 miliarde lei au reprezentat taxe nou introduse anul trecut.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care se instituie contribuţia de solidaritate pentru societăţile care au activitate privind extracţia ţiţeiului, gazelor naturale, huilei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute pentru rafinarea petrolului, introducând prevederi referitoare la determinarea ponderii în cifra de afaceri a acestor activităţi.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu amendamente. Astfel, deputaţii au introdus prevederi prin care determinarea ponderii în cifra de afaceri a activităţilor privind extracţia ţiţeiului, gazelor naturale, huilei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute pentru rafinarea petrolului se realizează prin includerea mai multor elemente.

Amendamentele au fost propuse de grupurile parlamentare PSD, PNL şi UDMR.

Camera Deputaţilor este for decizional cu privire la acest proiect de lege.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *