Acasă » Electricitate » Nuclear » Nuclearelectrica își majorează capitalul social

Nuclearelectrica își majorează capitalul social

6 ianuarie 2015
Electricitate
energynomics

Luni a debutat perioada de subscriere pentru acțiunile Nuclearelectrica aferentă majorării de capital social, care se va finaliza pe 4 februarie 2015, potrivit unui anunț postat pe site-ul Bursei de Valori București.

Majorarea se realizează cu aport în numerar în suma totală maximă de 239.172.630 lei, de la valoarea actuală de 2.817.827.560 lei la valoarea de 3.057.000.190 lei, prin emiterea unui număr maxim de 23.917.263 acțiuni noi, nominative, dematerializate, la un preț de 10 lei/acțiune, egal cu valoarea nominală (fără prima de emisiune).

“Majorarea capitalului social este facută printr-o emisiune de acțiuni în schimbul unor aporturi existente în numerar în cuantum de 194.367.700 lei realizate de acționarul majoritar statul român, prin Ministerul Economiei, respectiv a unor aporturi noi în numerar în cuantum de maxim 44.795.930 lei care să permită pe de o parte exercitarea dreptului de preferință al acționarilor minoritari, dar și implementarea strategiei de management și a planurilor de investiții aprobate de Societate”, conform anunțului.

Pe 3 decembrie 2014, Tribunalul București a comunicat companiei Nuclearelectrica o cerere de chemare în judecată depusă de Fondul Proprietatea (FP), care dorea constatarea nulităţii hotărârii adunării extraordinare a acţionarilor din 6 octombrie, care prevede majorarea capitalului social al companiei, scria la acea dată economica.net. FP deține aproape 10% din acțiunile Nuclearelectrica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *