Acasă » Interes general » Mediu » Noile norme pentru emisii Euro 7 intră în vigoare începând cu 2026

Noile norme pentru emisii Euro 7 intră în vigoare începând cu 2026

16 aprilie 2024
Interes general
energynomics

Noile norme pentru emisii Euro 7 urmează să fie publicate săptămâna aceasta în Monitorul European și vor intra în vigoare etapizat, începând cu 2026.

Normele Euro 7 vizează emisiile motoarelor, tuturor vehiculelor și, pentru prima dată, emisiile sau particulele rezultate în urma frânării, iar aici avem particule emise de cauciucuri sau de plăcuțele de frână, conform RRA.

Tot pentru prima dată, în cadrul actului apar și condiții care vizează durata de viață a tuturor vehiculelor, inclusiv pentru bateriile celor electrice.

Prima categorie este cea a autoturismelor și camionetelor, pentru care regulamentul păstrează aceleași valori ale emisiilor ca și în cadrul Euro 6, dar introduce cerințe mai stricte pentru particulele solide.

Pentru autobuzele și camioanele grele, regulamentul impune valori-limită mai stricte pentru diverși poluanți, inclusiv pentru unii care nu au fost reglementați până în prezent, cum ar fi protoxidul de azot.

Tipurile noi de autoturisme și camionete, precum și toate componentele sau remorcile ce vor fi montate acestora, trebuie să respecte reglementările peste 30 de luni, adică din octombrie 2026.

Dacă vorbim însă de producția unor modele vechi, aceste vehicule trebuie să fie adaptate și să respecte normele.

Mai târziu cu un an, pentru tipurile noi de vehicule grele, în speță autobuze, camioane și remorcile acestora, termenul de aplicare este aprilie 2028, dar în cazul modelelor deja în producție, aceste unități trebuie să fie modificate în sensul regulamentului până în aprilie 2029.

Regulamentul nu se aplică însă anumitor vehicule denumite vocaționale, cum ar fi cele din agricultură, ambulanțele sau vehiculele militare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *