Acasă » Interes general » INS: Resursele de energie primară cresc cu 1,4%

INS: Resursele de energie primară cresc cu 1,4%

15 noiembrie 2018
Interes general
energynomics

Resursele de energie primară au crescut în primele nouă luni ale anului cu 1,4%, iar cele de energie electrică au urcat cu 0,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, principalele resurse de energie primară în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie au totalizat 25,538 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 346.800 tep faţă de intervalul similar al anului trecut, conform Agerpres.

Producţia internă a însumat 15,662 milioane tep, în scădere cu 136.000 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 9,876 milioane tep. În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 49,999 miliarde kWh, în creştere cu 52,7 milioane kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2017.

Producţia din termocentrale a fost de 18,910 miliarde kWh, în scădere cu 1,54 miliarde kWh (-7,5%). Producţia din hidrocentrale a fost de 14,813 miliarde kWh, în creştere cu 3,695 miliarde kWh (+33,2%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 8,331 miliarde kWh, în scădere 1,6%, respectiv 134 milioane kWh.

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada analizată s-a ridicat la 4,695 miliarde kWh, în scădere cu 727,4 milioane kWh faţă de primele nouă luni din 2017, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice a fost de 1,420 miliarde kWh, în diminuare cu 195,2 milioane kWh.

Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 41,479 miliarde kWh, cu 1,9% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2017, în timp ce iluminatul public a înregistrat o scădere cu 5,1%, iar consumul populaţiei a coborât cu 12,2%.

Exportul de energie electrică a fost de 4,346 miliarde kWh, în scădere cu 676,8 milioane kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 4,174 miliarde kWh, în scădere cu 52,3 milioane kWh.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *