Sari la conținut
Acasă » Interes general » Nazare, despre buget: Trebuie deblocată situaţia; premierul Ilie Bolojan a fost informat de tot ce s-a întâmplat

Nazare, despre buget: Trebuie deblocată situaţia; premierul Ilie Bolojan a fost informat de tot ce s-a întâmplat

    19 martie 2026
    Interes general
    energynomics

    Situația bugetului trebuie deblocată, a afirmat, miercuri, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, menționând că premierul Ilie Bolojan a fost informat cu privire la situația din Parlament.

    „Trebuie deblocată situația. Important de spus este că am purtat în aceste luni discuții cu fiecare ordonator în parte. Au fost nenumărate ședințe în coaliție în care am avut același tip de presiuni, dar trebuie să înțelegem cu toții odată că modul în care construim bugetele este extrem de important. Dacă îmi permiteți, este extrem de important și important de spus: am făcut concesii. Nu e corect să spui că nu sunt banii pentru categoriile vulnerabile în buget. Atâta timp cât sunt 1,7 miliarde, nu e corect. Banii sunt acolo, poate nu sunt în cuantum în care ne-am fi dorit, e adevărat, dar 1,7 din 2,7 miliarde (lei n.r.) sunt deja în acest buget, sunt banii prinși”, a declarat Alexandru Nazare, după ce comisiile reunite de buget-finanțe au decis miercuri seara suspendarea dezbaterilor la bugetele ordonatorilor de credite.

    El a adăugat că a explicat colegilor că ar trebui să găsească finanțare și prin programe europene, astfel încât soluția „să nu fie luată la repezeală”, conform Agerpres.

    „Am făcut, de asemenea, eforturi în a le explica colegilor să găsească pe programe europene posibilitatea de a finanța programele pentru copii. Este posibil să finanțăm din redimensionarea unor proiecte pe fonduri europene programele respective pentru copii. Ne dorim și noi acest lucru, e mai mult de muncă, e adevărat, e mai complicat, e mai elaborat, dar se poate face tocmai pentru a salva acest spațiu fiscal. Nu aș vrea ca soluția pe care o alegem să fie o soluție luată la repezeală, după o oră pe alta aici”, a precizat Nazare.

    Întrebat de jurnaliști dacă premierul Ilie Bolojan a fost informat și dacă va găsi el o soluție de compromis, Ministrul Finanțelor a susținut că primul ministru a avut toată disponibilitatea, în toate ședințele de coaliție la care a participat, să se ajungă la o formulă de compromis.

    „Am enumerat mai devreme, peste limitele care au fost acordate în buget. Noi am virat sume suplimentare. Vorbim aici de aproape 5 miliarde la Transport, vorbim de 3 miliarde la Dezvoltare, vorbim de 600 de milioane la Ministerul Agriculturii. Sunt doar câteva exemple și într-adevăr, am ajuns la un punct. Am asigurat cei 1,7 milioane pentru plata one-off-ului pe pensii la nivelul anului trecut și am ajuns până la punctul în care am spus că nu este în siguranță să mergem mai departe și n-ar fi bine. Premierul Ilie Bolojan a fost informat de tot ce s-a întâmplat astăzi aici și eu sper ca toate părțile implicate, toate partidele, liderii coaliției, în această seară, pe baza datelor pe care le furnizăm, să ajungă la o concluzie care să fie o concluzie bună pentru România”, a subliniat Nazare.

    Comisiile reunite de buget-finanțe au decis, miercuri, suspendarea dezbaterilor, după ce lucrările au fost reluate din nou în jurul orei 18:00, dar fără a se ajunge la un acord în coaliția de guvernare pe amendamentul de 1,1 miliarde lei, credite de angajament și credite bugetare, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *