autor: Elena Ratcu

Care ar fi în opinia dumneavoastră cele mai importante aspecte privind dinamica pieţei gazelor naturale, inclusiv liberalizarea costurilor şi alinierea la normele europene?

Cu dinamica pieţei, e foarte clar. În primul rând, trebuie să mărim producţia noastră. În privinţa liberalizării, trebuie să avem concurenţă pe piaţă. Liberalizarea preţului la gaze trebuie făcută cu atenţie. Nu ştiu de ce ne presează pe noi UE să o facem aşa de repede şi să privatizăm Transgaz, Romgaz sau Conpet, când alte ţări (Franţa de exemplu) îşi propun să liberalize piaţa abia prin anii 2020. De ce să dăm un monopol de stat şi să facem un monopol privat ? Dacă e concurenţă, atunci da! Dar Transgaz şi Conpet nu au concurenţă în transport. De ce să externalizezi anumite servicii şi astfel să se nască firme căpuşă, când ai putea să le păstrezi la tine şi să reduci astfel costurile cu o treime? Să ne înţelegem: nu sunt împotriva privatizării, dar nu trebuie privatizate companiile strategice. Țări precum China, Vietnam, Malayesia sau ţările arabe nici nu vor să audă de privatizarea petrolului. Noi suntem singurii care am dat subsolul, deşi prin Constituţie scrie că nu ai voie să-l dai. Ei spun că nu vând, ci concesionează. Cum să concesionezi pe o perioadă mare de timp cu redevenţe de nimic, când redevenţa medie în lume este de 30-35%?! Arabii iau şi 50% redevenţă, iar noi îl dăm cu 4% redevenţă şi numai la petrol şi gaze. Când se vor trezi, va fi prea târziu.

Cum este situaţia acum în domeniul petrolului şi al gazelor şi care sunt perspectivele?

Acum cercetarea şi proiectarea sunt la pământ. Ca ţară producătoare de petrol si gaze, noi producem o treime faţă de perioada 1975-1990. Atunci aveam la gaze peste 33 miliarde metri cubi, acum avem circa 11 miliarde metri cubi, iar la petrol avem acum aproape 5 milioane tone faţă de 15 milioane cât aveam în 1978. Declinul la gaze este mai rapid decât la petrol. In pământ avem încă 65%70% petrol, dar nu avem tehnologii să-l extragem. S-a scos prin erupţie naturală, necontrolată (erau sonde la Moreni care dădeau peste 500 tone/zi). De aceea s-a introdus recuperarea secundară, inclusiv prin fisurare hidraulică pe care o realizăm de vreo 50 de ani cu rezultate foarte bune, iar acum toţi cei care nu se pricep sunt împotriva acestui procedeu pentru exploatarea gazelor de şist. La Butimanu de exemplu, unde era un zăcământ de gaze, acum este depozit de gaze. Luam gaze de la ruşi, le înmagazinam vara în depozitul acesta şi în alte depozite subterane şi le consumam iarna, când aveam vârfuri de consum. Din fericire, evaluările de acum o lună (octombrie 2012) au arătat că în platforma continentală a Mării Negre, la adâncimi de apă de 900-1000 metri, există zăcăminte de gaze evaluate deocamdată, după cercetările geofizice, la aproximativ 400-600 miliarde de metri cubi. Dacă consumul nostru mediu anual va fi de circa 20 miliarde metri cubi, înseamnă că circa 20- 30 de ani am putea fi independenţi de import. Dacă la acestea adăugăm şi gazele naturale din zăcămintele neconvenţionale, în special cele de şist, situaţia devine şi mai optimistă. De aceea este imperios necesar să începem, cât mai repede posibil, lucrările de explorare şi de evaluare a cantităţilor de gaze din aceste argile gazeifere pentru a şti pe ce vom conta. Trebuie menţionat faptul că lucrările de exploatare şi evaluare pot dura mulţi ani (probabil 4-8 ani) şi vor necesita sume mari de bani, aşa că ar trebui să fim bucuroşi că o companie petrolieră mare şi de prestigiu este dispusă să investeasă în explorarea şi exploatarea acestor zăcăminte. După aprecierea specialiştilor, investiţiile necesare pentru a începe exploatarea gazelor din platforma continentală a Mării Negre ar fi de 100 miliarde de dolari, ori statul român nu-şi poate permite în condiţiile de acum să facă aceste investiţii. Soluţia corectă este un parteneriat public privat cu cei care au licitat până acum: Petrom-OMV, Lukoil, Sterling, British Petroleum, Chevron etc.