Acasă » Petrol și Gaze » MOL raportează vânzări record în România, în primul semestru

MOL raportează vânzări record în România, în primul semestru

8 august 2016
Consumatori
energynomics

Vânzările retail ale Grupului MOL în România (incluzând carburanți, GPL și lubrifianți) au crescut cu 16% în volum în prima jumătate a acestui an, la 311 kt, ca urmare a mediului economic favorabil, se arată în raportul semestrial al Grupului MOL, transmis pieței de capital.

Volumul vânzărilor de motorină a urcat cu 16% comparativ cu prima jumătate a anului 2015, la 223 kt, în timp ce vânzările de benzină au avansat cu 13%, la 78 kt.

„Putem vedea deja beneficiilie achizițiilor pe care le-am făcut în Cehia, Slovacia și România. În ulrima perioada am finalizat tranzacțiile de preluare a unor rețele pe piețele din Slovenia și, respectiv, Ungaria. Cu această din urmă preluare am depășit numărul de 2,000 de stații și servim peste 1 milion de clienți zilnic în Europa Centrală și de Est, ceea ce consolidează poziția de lider a Grupului MOL în regiune”, a declarat József Simola, chief financial officer, MOL Group.

În al doilea trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului anterior, vânzările au crescut cu 14% în cazul motorinei, la 119 kt, și cu 11% în cazul benzinei, la 42 kt.

Pe ansamblul Grupului MOL, vânzările retail au urcat cu 12% în volum în primele șase luni, la 1,941 kt, ritmul de creștere fiind similar celui înregistrat pentru perioada aprilie-iunie. Grupul MOL estimează că cererea de carburanți a avansat cu 5% în primul semestru, în medie, în cele 10 țări din Europa Centrală și de Est unde are operațiuni de retail pe piața carburanților.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *