Acasă » Interes general » Ministerul Economiei va colabora cu FMI pentru lansarea Fondului Suveran

Ministerul Economiei va colabora cu FMI pentru lansarea Fondului Suveran

10 martie 2017
Interes general
energynomics

Ministrul Economiei, Mihai Tudose, s-a întâlnit cu delegația FMI, condusă de Reza Baqir, pe agenda discuțiilor aflându-se prioritățile Ministerului Economiei, Fondul Suveran pentru Dezvoltare și Investiții și principiile implementării guvernanței corporative. Conform unui comunicat al ministerului de resort, Mihai Tudose a arătat, în context, că se avansează rapid în construcția Fondului Suveran pentru Dezvoltare și Investiții.

„Astăzi, la Bruxelles, prim-ministrul începe discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru a stabili de la bun început un cadru comun de lucru și ne dorim, de asemenea, o colaborare concretă cu FMI, pentru a ne putea inspira din experiența dumneavoastră în structurarea Fondului. FSDI, proiect pilon, va acționa ca un instrument prin care vor fi finanțate programe de investiții în domenii precum infrastructură, energie, agricultură, sănătate și în orice alte sectoare competitive. Acestea vor antrena un efect de multiplicare în economie și o creștere a performanței și eficientizării companiilor, cu efecte pozitive reale asupra societății”, a precizat demnitarul, conform Agerpres.

Reprezentanții FMI au apreciat faptul că principiile pe care se formează designul fondului au la bază un management profesionist, un grad ridicat de transparență a activităților acestuia, selecția și prioritizarea proiectelor, recomandând o coordonare între proiectele de investiții făcute de stat, astfel încât să nu existe duplicare de fonduri și să se evite riscuri fiscale.

În ceea ce privește implementarea prevederilor OUG 109/2011, aprobată prin Legea 111/2016 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, ministrul Tudose a accentuat faptul că acest proces a fost deja demarat la companiile din portofoliul ministerului, ținta fiind ca anul acesta să fie finalizat pentru toate societățile, exceptând industria de apărare.

De asemenea, s-au stabilit grupuri de lucru mixte în vederea consultărilor pe următoarele teme: insolvența persoanelor fizice (ME, ANPC, FMI), Fondul Suveran pentru Dezvoltare și Investiții, investiții și restructurări ale companiilor din portofoliul Ministerului Economiei.

Echipa Fondului Monetar Internațional se află în România pentru consultările anuale privind evoluțiile economice și financiare din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *