Acasă » Evenimente Trecute » Mihaela Toader: Administrația CJ Ilfov are în plan soluții ambițioase axate pe nevoile cetățenilor

Mihaela Toader: Administrația CJ Ilfov are în plan soluții ambițioase axate pe nevoile cetățenilor

27 aprilie 2021
Evenimente Trecute
Bogdan Tudorache

Multe comune din Ilfov pot fi catalogate ca sub-segmente ale Bucureștiului, iar necesitățile noilor sectoare rezidențiale pun deja presiune pe cererea de servicii. ”Suntem într-o vânătoare de finanțări europene, tot ceea ce înseamnă digitalizare și verde sunt componente extrem de importante, dar, care se bazează foarte mult pe educație. Având în vedere statistica DESI – studiul pentru digitalizare realizat de Uniunea Europeană – la partea de digitalizare suntem pe ultimul loc din Europa, deși la transmisia de date suntem fruntași. În ceea ce privește competențele digitale de bază, utilizarea internetului și serviciile furnizate cetățenilor online suntem pe ultimul loc. Pentru a putea implementa proiecte inovative, de smart city, trebuie să lucrăm în principal cu oamenii, să le creștem competențele – pentru că succesul unei noi acțiuni stă în partea de cerere”, a spus Mihaela Toader, administratorul public al CJ Ilfov, în cadrul conferinței „Orașe inteligente – clădiri eficiente, infrastructură verde, digitalizare”, organizate de Energynomics.

”Noi ne focusăm, în următorii 2 ani, pe creșterea acestei cereri. Ne dorim să ne ducem către comunități, să le redăm un pic de parfum de nou și cu sprijinul mediului de afaceri să le prezentăm soluțiile, pentru a vedea dacă se potrivesc pe nevoie lor. Cred că digitalizarea înseamnă mult mai mult decât documente remise digital. Pentru aceasta trebuie să lucrăm mult mai mult cu partenerii noștri, cu primarii. Înseamnă un serviciu furnizat la un grad de sofisticare adecvat, dar pentru asta e necesar ca utilizatorul final să aibă nevoia de servicii și pe de altă parte să avem și noi, în administrație, competențele necesare și să ne automatizăm procesele. Trebuie să furnizăm, la finalul zilei, un serviciu și nu doar o interfață web”, a adăugat ea.

Din păcate, România este cu mult în urmă la capitolul digitalizare, în special pe servicii educaționale și medicale, în ultima perioadă serviciile pentru populație, care ar fi trebuit asigurate în pandemie mai mult digital, având de suferit.

”Lucrăm la două proiecte pilot în acest sens. Vrem să consolidăm partea de educație virtuală, dar, dincolo de a cumpăra tablete, conținutul trebuie să fie unul digital în adevăratul sens al cuvântului. Ne gândim la a achiziționa laboratoare virtuale, mai ales pentru materiile foarte tehnice – fizică, chimie, etc – acesta este un punct pe care vrem să ne concentrăm în perioada următoare. Celălalt este legat de telemedicină. Credem cu tărie în furnizarea de servicii medicale cetățenilor, iar restricțiile au accentuat lipsa de accesibilitate la servicii medicale. Avem un spital județean multiplu specializat, modern, care poate furniza servicii online”, a mai spus Toader.

Totodată, platforma de la Măgurele are 22 de institute care au nevoie de transfer tehnologic. ”Ne dorim ca Măgurele să fie orașul viitorului, bazându-ne pe resursele de cercetare, pe potențialul său și, sperăm noi, pe viitorul centru de competențe, în special pe partea de cybersecurity și inteligență artificială – un proiect de anvergură care sperăm să-și găsească locul în PNRR, se potrivește perfect cu prioritățile naționale și europene”, a adăugat Toader.

De asemenea, e nevoie de soluții pentru transportul local. ”Trebuie să eficientizăm transportul urban, să avem un sistem de monitorizare a traficului corect, avem nevoie de echipamente noi și ne dorim, împreună cu Bucureștiul, prin Asociația pentru dezvoltare integrată București-Ilfov, să ajungem la o digitalizare a serviciilor”. Soluțiile includ crearea unei noi autobaze în regiunea de nord și conectarea în mai multe puncte a Centurii orașului cu Bucureștiul, cât și refacerea liniilor ferate regionale deja existente – un proiect care va fi inclus în PNRR, cu cel puțin unele din cele 13-15 linii.

”Infrastructura este foarte importantă – problema este sistemul din spate, astfel încât el să fie folositor cetățeanului”.

Conferința „Orașe inteligente – clădiri eficiente, infrastructură verde, digitalizare” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri ABB, ACE Industrial Software, Bjorn Heizung, Claritech, Eaton, EnergoBit, Horvath & Partners, SAS România & Moldova, Wiren.

S-au înscris pe platforma MyConnector pentru a participa la dialog peste 240 de persoane.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *