Acasă » Petrol și Gaze » Midia Marine Terminal a finalizat cu succes lucrările la terminalul offshore

Midia Marine Terminal a finalizat cu succes lucrările la terminalul offshore

3 septembrie 2023
Petrol și Gaze
energynomics

Midia Marine Terminal (MMT), companie membră a Grupului KMG International, a finalizat cu succes lucrările de revizie a terminalului marin offshore, care asigură aprovizionarea cu materii prime a rafinăriei Petromidia.

Timp de 24 de zile, proiectul în valoare de 4,3 milioane de dolari a presupus lucrări complexe, cea mai importantă componentă fiind cea de schimbare a tuturor furtunurilor plutitoare și submerse. Mai precis, este vorba de două structuri plutitoare de peste 250 de metri fiecare, respectiv două structuri subacvatice de câte 33,5 metri fiecare.

„Complexitatea lucrărilor efectuate a necesitat implicarea tuturor angajaților Midia Marine Terminal, dar și contractarea celor mai buni specialiști de la nivel național. Împreună, am reușit să terminăm lucrările în graficul de execuție planificat, în ciuda condițiilor meteorologice dificile. Astfel, proiectul a fost realizat fără probleme, cu respectarea tuturor normelor operaționale, de siguranță și de mediu”, a declarat Ioan Taus, director general al Midia Marine Terminal.

Mare parte din echipamente pot fi folosite timp de 8 ani, dar cele care sunt supuse unui nivel crescut de stres mecanic vor fi înlocuite peste doi ani. De asemenea, piesele scoase din uz urmează să fie neutralizate, cu sprijinul unor firme specializate, conform reglementărilor în vigoare.

O singură secție de furtun poate avea o lungime de 12 metri, cântărește circa 5 tone, este prevăzută cu o carcasă dublă și poate suporta o presiune nominală de 19 bari. Midia Marine Terminal operează terminalul la o presiune de 8 bari.

Piesele realizate de compania japoneză Yokohama au fost fabricate special pentru terminalul aflat la 8,6 km în largul Mării Negre, respectând toate specificațiile tehnice indicate de Midia Marine Terminal.

La lucrări au participat peste 20 de scafandri, 9 dintre ei fiind angajați permanent ai Midia Marine Terminal. În total, aceștia au executat 1.129 de ore de scufundare, iar totalul orelor lucrate în timpul proiectului, de tot personalul implicat, a ajuns la aproximativ 19.500 de ore.

Scafandrii au fost asistați de la suprafață de echipe de tehnicieni de scufundare, care au supervizat toate lucrările realizate subacvatic, dar și de un medic specializat în terapie hiperbară, care a monitorizat toți parametrii scafandrilor. De asemenea, asistență suplimentară, în timpul lucrărilor, a fost acordată de cele trei remorchere operate de MMT.

În urma finalizării reviziei terminalului marin, au început și operațiunile de descărcare a țițeiului, primele nave fiind operate în această săptămână, cu un total de aproape 250.000 de tone de țiței livrat pentru rafinăria Petromidia.

Terminalul este de tip Single Point Mooring (sistem singular de legare) și este compus dintr-o parte statică, fixată de fundul mării printr-un sistem de ancore, și o a doua parte, la care se leagă nava, care poate gira liber în jurul părții statice, cu ajutorul unui rulment masiv, în funcție de vânt, curent și valuri.

Debitul maxim de operare este de 7.000 m³/h, ceea ce înseamnă că o navă care transportă între 80.000 și 160.000 de tone poate fi descărcată într-un interval de 24-36 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *