Acasă » Regenerabile » Micile firme nu pot instala panouri fotovoltaice subvenționate

Micile firme nu pot instala panouri fotovoltaice subvenționate

29 august 2019
Regenerabile
Energynomics

Deși proprietarii imobilelor ipotecate se califică pentru subvenționarea prin programul AFM dedicat prosumatorilor, prevederea potrivit căreia antreprenorii care au sediul social acasă nu pot accesa programul guvernamental de subvenționare a panourilor fotovoltaice rămâne în Ghidul utilizatorului.

”Cine are sediul social al firmei în locuință nu poate participa la program”, a declarat președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică, citat de e-nergia.ro.

Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională urma să fie modificat printr-un proiect inițiat de Ministerul Mediului.

Această ajustare a Ghidului era de natură a limita accesul la programul de instalare a panourilor fotovoltaice subvenționate a două categorii de beneficiari: cei care au ipotecă pe locuință și cei care au sediul social în locuința unde doreau să-și monteze panouri.

Pentru prima categorie, s-a găsit o soluție. “Am găsit o soluție, se va finanța și imobilul care are o ipotecă, cu condiția ca în perioada de implementare și monitorizare, care este de șase ani, să nu se schimbe dreptul de proprietate” a spus Brezuică. El a mai precizat că dacă se va schimba proprietarul locuinței, acest lucru constituie o culpă și AFM se va îndrepta împotriva beneficiarului.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *