MetaWealth, platformă europeană de investiții în active imobiliare, anunță intrarea pe piața sistemelor avansate de stocare a energiei în baterii (BESS) prin dezvoltarea mai multor proiecte de stocare la scară largă în România. Mișcarea vine pe fondul accelerării investițiilor în energie regenerabilă, care amplifică nevoia de flexibilitate și servicii de echilibrare în sistemele energetice, în condițiile unei capacități încă limitate de stocare în baterii.
România, un „caz-școală” pentru nevoia de flexibilitate
Într-un comunicat de presă, compania subliniază că România generează aproape jumătate din energia electrică din surse regenerabile, însă dispune încă de o capacitate modestă de stocare în baterii. Dezechilibrul dintre ritmul de dezvoltare al producției regenerabile și flexibilitatea disponibilă în rețea crește interesul investitorilor pentru proiecte BESS tratate ca infrastructură energetică esențială, nu doar ca tehnologie emergentă.
În acest context, MetaWealth își extinde strategia dincolo de zona imobiliară, mizând pe active reale cu profil instituțional. Compania insistă că această etapă este susținută de evoluția platformei către instrumente reglementate ale piețelor de capital, dar și către investiții având ca activ suport creanțe din finanțări private.
Prima investiție: 22 milioane euro
Prima investiție MetaWealth în zona BESS este evaluată la 22 milioane de euro și vizează o capacitate totală de 130 MWh, structurată astfel:
- 100 MWh – sistem autonom de baterii în Dumbrava, județul Neamț, amplasat în proximitatea infrastructurii de rețea existente și a capacităților de generare regenerabilă;
- 30 MWh – unități de stocare operate în regim de colocare, ce urmează să fie instalate în mai multe locații conectate la rețeaua electrică existentă.
Potrivit companiei, primii 30 MWh ar urma să devină operaționali în T3 2026, iar întreaga capacitate de 130 MWh ar urma să fie pusă în funcțiune până în T4 2026.
650 MWh în dezvoltare
MetaWealth afirmă că proiectele inițiale reprezintă baza unei strategii pe termen lung de construire a unei platforme românești de stocare a energiei. Compania intenționează să dezvolte aproximativ 650 MWh capacitate suplimentară în mai multe aplasamente, planul agregat de investiții ajungând la 110 milioane de euro.
Lansată în 2023, MetaWealth s-a extins pe mai multe piețe europene, și-a majorat activele în administrare și a introdus structuri de investiții reglementate, inclusiv obligațiuni listate identificate prin cod ISIN și emise de vehicule de securitizare din Luxemburg. Platforma deservește peste 1.400 de investitori din 28 de țări.
