Acasă » Petrol și Gaze » Merkel critică sancțiunile americane asupra gazoductului Rusia-Germania Nord Stream 2

Merkel critică sancțiunile americane asupra gazoductului Rusia-Germania Nord Stream 2

20 decembrie 2019
Import-Export
Energynomics

Cancelarul german, Angela Merkel, a criticat sancțiunile americane care trebuie aplicate companiilor care lucrează la conducta de gaze naturale Nord Stream 2, recent aprobată de Senatul SUA. „Ne opunem sancțiunilor extrateritoriale”, a declarat Merkel în timpul discursului din parlamentul național (Bundestag). Întrebată despre posibile contra-sancțiuni, Merkel a spus: „Nu văd altă cale decât să purtăm discuții – dar acestea trebuie să fie discuții foarte decisive – și să ne exprimăm dezacordul în ceea ce privește practicarea sancțiunilor extrateritoriale”, potrivit Clean Energy Wire.

Sancțiunile nu vor împiedica operațiunea Nord Stream 2, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, potrivit unui raport al Deutsche Welle. Manuela Schwesig, premierul de stat al Mecklenburg-Pommerania de Vest – unde conducta va intra pe teritoriul continental al Germaniei – a spus că Germania și Europa au nevoie de un furnizor de energie sigur. „[Americanii] încearcă să aducă pe piață gaz american, obținut prin fracturare”, a adăugat ea.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *