Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » M. Louboutin, ROPEPCA: Investiții de milioane de dolari pentru industria de petrol și gaze

M. Louboutin, ROPEPCA: Investiții de milioane de dolari pentru industria de petrol și gaze

19 decembrie 2014
Consumatori
energynomics

Anul 2014 este unul paradoxal pentru explorarea hidrocarburilor. Pe de o parte, numeroase companii au anunțat demararea operațiunilor, iar Chevron a încheiat primul foraj pentru identificarea resurselor din argilite din România. Pe de altă parte, numeroasele dificultăți din teren au întârziat lucrările de explorare seismică și au redus drastic activitatea principalului furnizor local de prospecțiuni pentru industria de petrol și gaze. În aceste condiții și în perspectiva ambițiilor de independență energetică susținute de autorități, rolul și importanța Asociației Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră – ROPEPCA au crescut semnificativ.

ROPEPCA s-a înființat în 2012, iar în vara lui 2014 s-a lansat oficial în cadrul unui eveniment cu presa. Misiunea Asociației este să vină cu o poziție unitară pentru sectorul upstream onshore de petrol și gaze din România și să contribuie la creșterea gradului de conștientizare generală asupra industriei și a importanței sale în ceea ce privește efectele pozitive generate în economie și ocuparea forței de muncă.

Acțiunile asociației au ca scop consolidarea sectorului de explorare și producție de petrol și gaze naturale din România, inclusiv printr-o strânsă colaborare cu statul, guvernul, autoritățile regionale și locale, precum și agențiile de reglementare. Concret, asociația a lansat o luare de poziție cu privire la Taxa pe Construcții Speciale (TSC) în care a subliniat faptul că o industrie extrem de costisitoare din punctul de vedere al investițiilor de capital are nevoie de un regim fiscal bazat pe profit. Acesta ar permite deductibilitatea cheltuielilor materiale și ar sprijini industria cu un sistem prudent de amortizare a activelor. Anunțul autorităților privind reducerea nivelului TSC, cu începere din 2015, este considerat un prim pas necesar în recunoașterea rolului pe care industria îl joacă în economia și societatea românească.

„Salutăm decizia Guvernului României de a reduce presiunea pusă pe investiții. Nu trebuie să uităm că un euro investit în sectorul de petrol și gaze generează alți 2,3 euro în restul economiei. În plus, majoritatea locurilor de muncă generate în faza inițială a activității sunt adresate profesioniștilor cu un grad înalt de specializare și au impact local. Totodată, după începerea lucrărilor de exploatare, apar mult mai multe locuri de muncă, iar un loc de muncă în sectorul de petrol și gaze generează 4,3 locuri de muncă indirecte”, declară Michel Louboutin, președintele ROPEPCA.

Membrii Asociației consideră că pentru a continua încurajarea investițiilor in industria de petrol și gaze naturale este necesar ca schimbările din regimul fiscal să se concentreze asupra obținerii unui echilibru justificat între riscurile și beneficiile asumate de investitori, pe de o parte, și nevoile de finanțare a bugetului public. Același principiu trebuie să guverneze și modificările pe care autoritățile le au în vedere în privința redevențelor pentru hidrocarburi.

O voce comună a industriei

Asociația a luat poziție și în chestiunea accesului la terenuri pentru explorarea și exploatarea resurselor de hidrocarburi. În prezent, membrii ROPEPCA dețin majoritatea perimetrelor de concesiune onshore din România și subliniază că orice întârziere, piedică sau obstacol în procesul emiterii permiselor și aprobărilor are un impact direct asupra termenelor proiectelor. Întârzierile de orice fel duc la amânarea producției de hidrocarburi, iar pe toată perioada de întârziere statul nu încasează redevențe la bugetul de stat.

„Guvernul ar trebui să-și crească gradul de implicare în aceste proiecte, simplificând procesul de aprobare și emitere a permiselor”, spune Michel Louboutin, președintele ROPEPCA. „În asociație sunt acum 17 companii care cumulează investiții potențiale de peste un miliard de dolari. Este în beneficiul tuturor – companii, autorități, public larg – ca operațiunile aprobate și supravegheate de autorități să se desfășoare în bune condiții, potrivit planificării.”

Companiile membre ROPEPCA sunt: ADX Energy Panonia, Amromco Energy, Aurelian Petroleum, Beach Petroleum (CEE) SRL, Chevron Romania Exploration and Production, East West Petroleum, Expert Petroleum, Fora Oil & Gas, Hunt Oil România, Moesia Oil&Gas, NIS Petrol, Panfora Oil & Gas, Raffles Energy, Rompetrol, Winstar Satu Mare, Zeta Petroleum Romania.

Din 2014, Asociației i s-a alăturat și grupul OMV Petrom, deținătorul celui mai mare număr de concesiuni on-shore din România și cel mai important investitor în operațiuni de explorare și producție. Companiile din cadrul ROPEPCA au realizat în 2014 investiții importante în operațiuni de prospectare, producție și valorificare a resurselor de hidrocarburi. Reușita acestor operațiuni înseamnă inclusiv reducerea importurilor de petrol și gaze, cu impact pozitiv asupra prețurilor și asupra economiei românești în ansamblu.

–––––––––––––––––-

Articolul integral poate fi citit în numărul din noiembrie al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești gratuit numărul următor (martie 2015), în format tipărit, scrie-ne la adresa [email protected], pentru a te include în lista de distribuție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *