Acasă » Electricitate » Liniile electrice pentru camioane ar putea reduce emisiile germane din transportul de mărfuri

Liniile electrice pentru camioane ar putea reduce emisiile germane din transportul de mărfuri

24 martie 2020
Electricitate
energynomics

Construcția unei rețele de 3.200 de kilometri de linii electrice aeriene (catenare) pentru camioane hibride ar reduce emisiile din din transportul de mărfuri rutier din Germania cu o cincime în fiecare an, potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru Cercetări Energetice și de Mediu (ifeu). În acest scenariu, un camion care poate fi conectat la liniile electrice aeriene va emite cu 50% mai puțin CO2, până în 2030, față de un camion care funcționează pe motorină, aici fiind incluse emisiile din producția vehiculului, infrastructură și generarea de energie, potrivit Clean Energy Wire.

Studiul, realizat de ifeu, Fraunhofer IEE, IKEM și PTV Transport Consult, estimează că o astfel de rețea de linii electrice aeriene, amplasată pe cele mai aglomerate segmente ale autostrăzilor Germaniei, ar necesita investiții de aproximativ 7 miliarde de euro, în 10 ani. Cu toate acestea, s-ar autosusține financiar, treptat.

„Calculele noastre arată că după aproximativ 10-15 ani, sistemul ar putea fi finanțat prin costurile de operare economisite de utilizatori”, a declarat Julius Jöhrens, cercetător al ifeu.

În luna mai a anului trecut, Germania a inaugurat prima sa linie publică de autostradă pentru camioane electrice cu reîncărcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *