Acasă » Electricitate » Kadri Simson: Pe măsură ce prețurile energiei cresc, UE caută soluții pe termen lung

Kadri Simson: Pe măsură ce prețurile energiei cresc, UE caută soluții pe termen lung

22 septembrie 2021
Consumatori
energynomics

Comisia Europeană monitorizează evoluția prețurilor electricității „cu foarte mare atenție”, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, subliniind că există soluții pe termen lung, cum ar fi investițiile în economiile de energie și sursele regenerabile de energie, ca principal răspuns la nivel european.

„Prețul mai mare al energiei electrice este determinat în principal de cererea globală” de energie, inclusiv prețurile la gaz, care au crescut constant din ianuarie, a spus Simson, potrivit Euractiv.

Iar țările UE au răspuns diferit deoarece „schemele sociale de sprijinire a consumatorilor vulnerabili sunt concepute în mod unic pentru a se potrivi fiecărui stat membru”, a explicat ea în cadrul unei conferințe de presă organizate la reactorul de fuziune experimental ITER din sudul Franței.

De fapt, atunci când vine vorba de chestiuni sociale sau fiscale, care pot atenua presiunea asupra facturilor consumatorilor, UE este în mare parte neputincioasă.

În Spania, guvernul a introdus un impozit temporar pe profiturile excepționale ale firmelor energetice, care ar putea genera 2,6 miliarde EUR până la ieșirea din vigoare, planificată la sfârșitul lunii martie. Totodată, o taxă specială pe electricitate va scădea de la 5,1% la 0,5% – minimul permis de legislația UE – până la sfârșitul anului.

În Franța, o plată suplimentară de 100 EUR va fi făcută gospodăriilor mai sărace, care sunt deja eligibile pentru sistemul guvernului de bonuri energetice.

Între timp, la nivel european, „există mai multe soluții care vor ajuta pe termen mediu și lung”, a explicat Simson, spunând că prima dintre acestea este reducerea dependenței sectorului energetic de gaz și cărbune, ale cărui prețuri au crescut în ultimele luni.

„Energiile regenerabile produc încă la cel mai bun preț”, a spus Simson, „astfel încât investițiile în surse regenerabile vor stabiliza prețul în viitor”, a spus Simson, făcând trimitere la comentariile similare ale șefului UE pentru climă, Frans Timmermans.

Alte soluții includ crearea unor piețe de energie electrică mai bine integrate dincolo de frontierele UE și investiții în eficiența energetică, cum ar fi izolarea clădirilor, a adăugat Simson.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *