Acasă » Electricitate » Jumătate dintre români iau măsuri active pentru a-şi reduce costurile cu încălzirea

Jumătate dintre români iau măsuri active pentru a-şi reduce costurile cu încălzirea

16 martie 2017
Electricitate
Studiu Honeywell
energynomics

Un nou studiu realizat de Honeywell, lider în domeniul confortului rezidențial și al eficienței energetice, arată că, deși aproape șase din zece (58%) consumatori casnici din România sunt preocupați de costul facturilor la energie, 43% nu iau măsurile necesare pentru a gestiona mai eficient încălzirea locuinței.

„Studiul ne arată că încălzirea locuinței poate fi foarte costisitoare, în special pe timp de iarnă, iar pentru multe gospodării, nevoia de a reduce valoarea facturilor primează în fața confortului familiei”, a declarat Gelu Olteanu, Director Vânzări Environmental & Energy Systems în cadrul Honeywell. „În timp ce mulți proprietari de locuințe depun eforturi pentru a-și spori eficiența energetică, un procent semnificativ de gospodării nu aplică bunele practici pentru a-și gestiona obiceiurile referitoare la încălzire într-un mod mai eficient, pentru a reduce consumul de combustibil”. Un exemplu oferit de reprezentantul Honeywell arată că, prin utilizarea unui termostat modern, inteligent, oamenii pot menține mai ușor temperatura ideală în locuință și pot reduce facturile – cu până la 40%.

Bunele practici de eficiență energetică sunt puţin cunoscute

Studiul Honeywell arată că peste un sfert (26%) dintre respondenții români au fost nevoiți în trecut să împrumute bani de la prieteni ori familie, să apeleze la un card de credit sau la un împrumut bancar pentru a-și achita facturile de încălzire; dintre aceștia, unu din cinci (22%) spun că se află des în această situație. Situaţia este asemănătoare în Polonia şi Ungaria, în vreme ce ponderile constate sunt ceva mai bune în Slovenia (11%) şi Republica Cehă (9%). [INFO COMPLETE EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST]

Cu toate acestea, 37% dintre respondenți nu folosesc un termostat pentru a controla în mod eficient temperatura din locuințe, în timp ce 59% nu au capacitatea de a controla temperatura separat în fiecare cameră. Printre cele mai frecvente cauze ale risipei de combustibil se numără fluctuațiile de temperatură din locuință și încălzirea unor părți din casă care nu sunt folosite. Patru din zece respondenți (40%) care pot controla temperatura din fiecare cameră aleg să nu facă acest lucru deoarece este prea dificil sau consumă prea mult timp. Acest lucru sugerează că unii proprietari de locuințe au doar posibilitatea de a ajusta manual fiecare calorifer și nu le pot controla centralizat, printr-un termostat inteligent.

„Studiul Honeywell confirmă faptul că un număr mare de locuințe din România dispun de tehnologii de control al încălzirii învechite sau minimale, și subliniază nevoia proprietarilor de a-și actualiza tehnologiile din locuințe astfel încât să poată gestiona corect și eficient programul de încălzire”, a spus Prof. Emilia Cerna Mladin, președinte al Asociației Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România. „Termostatele conectate sunt ușor de instalat și de utilizat, pot fi configurate pentru a controla temperatura din camere sau zone separate, și pot fi asociate unor dispozitive personale, ca smartphone-ul sau tableta, pentru a permite utilizatorilor să își gestioneze încălzirea de la distanță. Asocierea unui termostat de bună calitate cu alte bune practici, cum ar fi folosirea termopanelor moderne, a izolațiilor corespunzătoare pentru clădiri și mentenanța constantă a centralelor termice, poate reduce semnificativ costurile și asigura nivelul de confort în locuință pe timp de iarnă.”

Studiul Honeywell „Obiceiuri privind încălzirea locuinței”, realizat pe un eșantion de peste 800 de proprietari de locuințe din întreaga țară [INFO COMPLETE ROMÂNIA], arată că 40% dintre aceștia sunt nevoiți să prioritizeze economiile în detrimentul menținerii nivelului de confort, prin limitarea gradului și frecvenței cu care își încălzesc locuințele. Aproape jumătate (46%) dintre respondenți au declarat că energia pe care o utilizează este facturată în baza unui consum estimat. Dintre aceștia, majoritatea (53%) au spus că înregistrează în mod regulat datorii în conturile de energie și sunt nevoiți să realizeze plăți suplimentare după sezonul de încălzire. Acest lucru reprezintă costul adițional pe care consumatorii trebuie să îl achite pentru a menține temperatura potrivită în locuință pe parcursul iernii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *