Acasă » Regenerabile » Biomasă » Ionel David, RWEA: Sectorul energiei eoliene este dirijat către rezultate financiare slabe

Ionel David, RWEA: Sectorul energiei eoliene este dirijat către rezultate financiare slabe

9 februarie 2015
Biomasă
Gabriel Avăcăriței

Incertitudinile legislative şi îngrădirile în funcţionare, cu impact negativ asupra fluxului de numerar şi profitabilităţii afacerilor cu energie eoliană, sunt doi dintre factorii care stau la baza micşorării investiţiilor străine directe în 2014 faţă de anul precedent, susţine Ionel David, liderul Romanian Wind Energy Association (RWEA). Afacerile din sector resimt puternic lipsa sprijinului autorităţilor, care iau decizii contrare logicii dezvoltării economice, deşi o minimă atenţie privind prezervarea mixului energetic şi a stabilităţii fiscale şi legislative poate impune România ca ideal de urmat în Europa Centrală, rezultă din declaraţiile lui Ionel David.

În ce fel caracterizați contextul legislativ și energetic în care industria eoliană din România își desfășoară activitatea?

Avem în permanență de-a face cu schimbarea legislației, vin avalanșe de îngrădiri, care privesc mai ales zona energiei eoliene, sector care reprezintă aproape 10% din consumul de electricitate al României, devenind vrăjitoarea cea rea a sistemului electroenergetic național. Dar, cei aproape 3.000 MW instalați în turbine eoliene în România au însemnat o contribuție de 4,6 miliarde de euro investiți din sistemul privat în tehnologii noi, într-un moment în care, pe ansamblu, sistemul energetic din România are nevoie urgentă de îmbunătățiri. Cu excepția centralei nucleare de la Cernavodă și a centralei Petrom de la Brazi, energetica din România este în general la nivelul de tehnologie al anilor 1970- 1980, cu toate modernizările parțiale făcute între timp.

În loc ca focalizarea să fie pe identificarea soluțiilor pentru îmbunătățirea unei cât mai mari părți a producției de energie electrică în România, acțiunea este orientată către aducerea energiei eoliene la aceleaşi rezultate financiare slabe pe care le au ceilalți producători. Au fost luate tot felul de măsuri, de la interzicerea contractelor bilaterale directe, un lucru ce nu prea se mai întâlnește în Europa, reducerea cotei de energie regenerabilă care beneficiază de schema suport, până la detalieri care îngreunează operațiunile zilnice, cum ar fi, începând cu 2013, neacordarea de certificate verzi pentru electricitatea livrată peste cantitățile notificate către Transelectrica.

Schimbările privind funcționarea afacerilor cu energie regenerabilă au fost multe și bruște. Ce opțiuni de protecţie au la îndemână investitorii?

Încă nu s-a ajuns în tribunal, deşi mai multe companii se gândesc la o strategie de acționare a statului român la Tribunalul de Arbitraj Internațional de la Washington. Sunt pași firești atunci când ți se face o nedreptate. La început este utilizat intens dialogul între părți. Când dialogul nu oferă satisfacție, se găsesc căi de adaptare la situație precum tăieri de cheltuieli. Când nici asta nu mai dă roade, nu-ti rămâne decât să recurgi la instanțe. A trecut mai bine de un an și jumătate de când sectorul energiei regenerabile, în general, cel eolian în special, a suferit un scurt-circuit.

Ce perspective sunt pentru sectorul eolian în acest an, și pentru următorii? Are orientarea guvernului legătură cu politicile europene în materie?

Am ajuns la 2.952 MW instalați în turbine eoliene în România, dar ce s-a instalat în 2014 a fost ca urmare a unei inerții organizaționale, provin din proiecte începute mai de mult. Spre deosebire de sectorul energiei solare, un proiect de energie regenerabilă poate dura și trei-patru ani de zile (uneori chiar mai mult) până când începe să producă. În continuare, mai sunt câteva proiecte care ar trebui să fie gata anul ăsta, cu o capacitate cumulată de producție de 100 MW. Ele aparțin, în general, unor firme care sunt deja prezente în România, un singur proiect fiind al unei companii nou-intrate. Marea problemă este legată de finanțare. Foarte puține companii fac proiecte din surse proprii, împrumutul bancar este

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *