Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Investitorii mici au alocat peste 239 milioane de euro pentru acțiuni Romgaz

Investitorii mici au alocat peste 239 milioane de euro pentru acțiuni Romgaz

30 octombrie 2013
Consumatori
energynomics

Suprasubscrierea investitorilor mici în listarea Romgaz a ajuns ieri seară la 3,8 peste oferta disponibilă pe acest segment. Pe tranşa investitorilor mici s-au subscris 33.329.179 acţiuni, dintre care 26.407.889 acţiuni în 9181 de ordine cu discount, pentru pachete de până la 10.000 de acţiuni, şi 6.921.899 titluri în 290 de ordine fără discount.

Prin urmare, investitorii mici au plasat ordine de achiziție de peste 1 miliard de lei (239 milioane de euro) pentru subscrierile în această tranşă.

Subscrierea a scăzut ieri raportat la primele zile, iar brokerii au pus încetinirea subscrierilor pe seama trecerii la un discount mai mic, de 3%. Aceștia se așteaptă și la o volatilitate ridicată a prețului pe acțiune după ce va debuta tranzacționarea.

Venituri în scădere cu 10% pentru Romgaz în primele 9 luni din 2013

Veniturile Romgaz au scăzut cu 10% pentru primele 9 luni ale anului, comparativ cu perioada de referință din 2012, la 585 milioane de euro. Majoritatea covârșitoarea a veniturilor au fost realizate din vânzarea gazelor din producția proprie. Pe acest segment, veniturile au fost de 418,9 milioane de euro, mai mari cu 2,8% față de veniturile realizate în primele 9 luni din 2012. Veniturile din vânzarea gazelor de import au scăzut însă de 2,4 ori, de la 191 milioane de euro, la 79,7 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *