Acasă » Regenerabile » Investiția într-o centrală fotovoltaică trebuie făcută corect pentru a preveni reducerea accelerată a randamentelor

Investiția într-o centrală fotovoltaică trebuie făcută corect pentru a preveni reducerea accelerată a randamentelor

20 martie 2023
Regenerabile
energynomics

Când vrem să facem o astfel de investiție trebuie să fim atenți și să o facem corect, avertizează Adrian Săcuiu, Managing Partner la Volt. Randamentul unei instalații fotovoltaice începe să scadă încă din primul an de funcționare, cu un procentaj cuprins între 2% și 3%, urmând ca din al doilea an de funcționare diminuarea să fie de 0,5% pe an.

”După 25 de ani, randamentul instalației se va plasa la 85% din cel inițial. Cauzele scăderii randamentului sunt multiple, iar printre ele se pot număra murdărirea panourilor solare, creșterea vegetației sau umbrirea lor. Nu există o formulă clasică, acest lucru depinde de la caz la caz”, a explicat Adrian Săcuiu, la conferința „Mai multe regenerabile pentru România”, organizată de Energynomics.

Compania Volt a instalat unul dintre cele mai mari centrale fotovoltaice de acoperiș din România, cu o putere de 5,5 MW, care este funcțional din august 2022. Volt are în diverse faze de implementare peste 30 de proiecte care însumează peste 225 MWp, dintre care investiții pentru instalații solare cumulate de 15 MW vor fi finalizate în acest an.

Totodată, șapte dintre aceste instalații vor fi amplasate pe sol.

Pentru anul în curs, Volt are proiecte aflate în stadiul ready-to-build de 86 MW, iar pentru 2024 sunt previzionate instalații totale de 124 MW.

”Când vrem să facem o astfel de investiție trebuie să fim atenți și să o facem corect”, a adăugat el.

Potrivit Volt, România are un ușor avans din perspectiva ponderii energiei din surse regenerabile față de media europeană, atingând în 2020 obiectivul de 24% din consumul de energie total provenit din surse regenerabile.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI ADRIAN SĂCUIU

În ultimul an, această creștere accelerată a fost susținută de programele de finanțare anunțate de Uniunea Europeană, precum Planul Național de Redresare și Reziliență și în curând, Fondul de Modernizare.

Cele două programe vor ajuta la îndeplinirea obiectivului stabilit de guvernul român ca până in 2030 să atingem pragul de 30,7% din consumul de energie total provenit din surse regenerabile.

Conferința „Mai multe regenerabile pentru România” a fost organizată de Energynomics cu sprijinul partenerilor noștri între care ABB, ACE Industrial Software, BCR, Consolight, Eaton Electric, Elektra Renewable Support, EnergoPower, European Energy, Finder, Geminox, Huawei, ING Bank, LAPP Romania, Marsh & McLennan Companies, Phoenix Contact, Photomate, Prime Batteries Technology, REI Grup, Renomia-Gallagher, Valmont, Volt, Wiren România, Wise Finance Solutions.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *