De peste cinci ani de zile, privatizarea companiilor de stat din România a fost sistată, de facto. O singură evoluție, dincolo de scandaluri și intenții nematerializate – instituția responsabilă de activele statului a căpătat un nume nou, astfel că traseul arată acum astfel:
[one_half]O parte dintre oficialii care au ocupat de-a lungul anilor poziții de decizie în acest domeniu au participat la seminarul propus de Institutul Ordoliberal și partenerii săi – Asociația Națională a Antreprenorilor, Asociația Profesională a Economiștilor și Contabililor, Centrul de Strategii Avansate.
Mai întâi de toate, Valentin M. Ionescu, fost ministru al Privatizării, (1997-1998) a subliniat faptul că privatizările operate după 1990 fac ca în 2013 două treimi din exporturile românești să fie realizate de companii private, în condițiile în care valoarea exporturilor este în prezent de circa șase ori mai mare (de la 8,8 miliarde de dolari în 1990, la 50 de miliarde de dolari, în acest an). „Industria din Românnia nu a dispărut, așa cum se clamează adesea”, a spus V. M. Ionescu.
La rândul său, Stan Popa, președintele în exercițiu al AAAS (Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), a insistat asupra faptului că privatizarea nu este un scop în sine; miza este dezvoltarea economiei din România. În cadrul discuțiilor au fost avansate câteva exemple de succes – Aversa, companiile din industria cimentului, Electroputere Craiova -, precum și companii care au șanse reale de a reveni în piață: Fortus Iași, UCM Reșița, Remin Baia Mare.
Cristina Chiriac, care a condus Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) între anii 2009 – 2012 a venit cu un bilanț colorat în tușe gri. Între anii 1992 și 2013, România a privatizat 8.609 societăți comerciale, iar în prezent are sub monitorizare 2.545 de dosare. Mai sunt în analiză 616 litigii. În opinia Cristinei Chiriac, privatizarea românească a fost un eșec în principal pentru că argumentele economice au contat întotdeauna mai puțin decât altele. „Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, toate privatizările au inclus clauze sociale – menținerea locurilor de muncă, clauze de mediu, impuneri tehnologice sau de menținere a obiectului de activitate.” Toate acestea au restrâns spațiul de manevră al cumpărătorilor și sunt considerate în prezent drept ne-concurențiale.
Plan de privatizare din mediul privat
Un alt fost șef al AVAS, Răzvan Orășanu (2006) a acuzat lipsa de informații care împiedică un proces de privatizare reușit: nu există un inventar public al activelor deținute de stat, evaluările acestora sunt depășite, iar vânzările nu sunt coordonate și comunicate corespunzător. Orășanu i-a invitat pe cei prezenți să[/one_half][one_half_last]contribuie la realizarea unei strategii de privatizare, pe care autoritățile publice și partidele politice nu îl pot concepe, în parte pentru că lipsește atât competența, cât și interesul pentru aceasta.
Mediul politic căpușează industria
Discuțiile au fost punctate de două studii de caz pentru privatizări ratate – Oltchim și CFR Marfă – prezentate de reprezentanți ai sindicatelor din acest societăți: Corneliu Cernev (Victoria Oltchim) și Iulian Mântescu (Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România). Cu exemple concrete și cu mult patos au mai venit Cristian Pârvan (Asociația Oamenilor de Afaceri din România) și Petre Marian Miluț, proprietarul combinatului de materiale prefabricate Prefab, din Călărași. Ambii au criticat virulent faptul că mediul politic căpușează industria, iar politicile guvernamentale au condus la distrugerea accelerată a capitalului autohton. Petre Marian Miluț – la rândul său activ în plan politic până în 2010 – a afirmat că în prezent nicio companie românească nu poate să câștige, în mod corect, o licitație în România, din lipsa capitalului. Și Cristian Pârvan a avansat și câteva cifre: „În România sunt active circa 15.000 de grupuri multinaționale, dintre care numai 100 au aici și centrul de decizie, în vreme ce grupurile de firme românești nu sunt nici măcar 500”.
Într-una dintre numeroasele referiri la domeniul energetic, gazda seminarului, Valentin M. Ionescu, a observat faptul că noul cadru legislativ (așa numita taxă pe stâlpi) conduce direct la vânzarea de active din partea companiilor care dețin infrastructură, fără un cash flow pozitiv. În aceeași linie, ultima formă a legii insolvenței, cu limitarea la un singur an a perioadei de reorganizare, împinge companiile direct în faliment.
###details###
[/one_half_last]
