Acasă » Petrol și Gaze » INS: Gazele naturale s-au scumpit cu peste 85% în ultimul an

INS: Gazele naturale s-au scumpit cu peste 85% în ultimul an

13 mai 2022
Interes general
energynomics

Gazele naturale, cartofii şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.

În intervalul aprilie 2021 – aprilie 2022, preţurile gazelor naturale au urcat cu 85,27%.

La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale, la combustibili (35,69%), la energia termică (22,98%) şi la energia electrică (18,82%).

Faţă de luna anterioară, gazele s-au scumpit în aprilie 2022 cu 26,47%, energia electrică cu 28,65%, iar combustibilii şi energia termică s-au scumpit cu 1,65%.

În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la cele de transport aerian (19,38%), serviciile poştale (17,50%) şi la cele de apă, canal, salubritate (17,78%), precum şi alte servicii (11,45%). 

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, de la 10,15% în martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *