În calitate de președinte ales al ROPEPCA – și în același timp veteran al industriei de petrol și gaze, cu o experiență uriașă în România, Harald Kraft a răspuns întrebărilor adresate de energynomics.ro. Domnul Harald Kraft a acoperit în câteva pagini toate subiectele fierbinți din industrie la momentul de față: de la prețul petrolului și impactul acestuia asupra pieței gazului până la redevențe și concurența (neloială) din importul de gaz, până la accesarea terenurilor necesare pentru desfășurarea operațiunilor petroliere și până la viitorul unei platforme centralizate pentru comercializarea gazului în România. Ușor surprinzător, dar totuși încurajator, dumnealui consideră că România este bine poziționată pentru a deveni un important hub sud-est european pentru siguranța furnizării și flexibilitate în regiune, „cu condiția ca și cadrul legal și de reglementare să susțină această poziție”.
Stimate domnule Harald Kraft, aveți aproape 35 de ani de experiență semnificativă în industria de petrol și gaze. În această lungă carieră, ați fost martorul unor vârfuri importante ale prețului petrolului, atât ca nivel maxim, cât și ca nivel minim. Cum ar trebui concepută o piață pentru a face față acestei volatilități, din punctul de vedere al producției interne, importurilor și instrumentelor de piață?
Știm cu toții că prețul petrolului se află în afara controlului operatorilor, care nu pot decât să reacționeze la evoluțiile pieței. O piață lichidă complet liberalizată este întotdeauna instrumentul cel mai adecvat pentru a gestiona volatilitatea, iar acest lucru este atât în interesul consumatorului, cât şi al producătorului. Vedem cum funcţionează aceasta în țările din Europa de Vest. Pentru un producător, totuşi, întrebarea nu ţine atât de modul în care ar trebui concepută piaţa, ci cum se poziționează operatorul pe această piață. Un operator prudent reacționează proactiv, însă nu dacă este prea târziu. Eficiența operațională și controlul strict al costurilor nu trebuie să reprezinte un subiect de interes doar în perioadele cu prețuri scăzute, ci sunt obligatorii și în perioadele de prosperitate a prețurilor.
În ceea ce privește prețul gazului natural, ne confruntăm în România cu o situație foarte specială, deoarece prețul gazului este reglementat la producător pentru sectorul de încălzire rezidențială și centralizată, producătorii români fiind obligați să subvenționeze acest segment. Permiteți-mi să folosesc această oportunitate pentru a clarifica o neînțelegere larg răspândită în rândul opiniei publice. Nu este vorba doar de prețul gazului intern care contează în calculul prețului gazului pe care îl plătesc consumatorii casnici; acesta contribuie doar în proporție de aproximativ 50% la costurile totale, pe lângă costurile de distribuție și de transport, depozitare și marja de profit a furnizorului.
Pe piața liberă, producătorii sunt în concurență cu importurile din Rusia, care, după colapsul prețului internațional la petrol, au generat o tendință de scădere și pe piața românească a gazului natural. Acest lucru demonstrează faptul că avem o concurență care funcționează, în pofida faptului că avem doar o mână de producători de gaze naturale în România.
Aveți o vastă experiență în România, cu WIROM și Wintershall, apoi OMV Petrom, și actualmente Country Manager la Stratum Energy. În opinia dumneavoastră, o piață sustenabilă se bazează mai mult pe interconectori transfrontalieri, pe depozitele locale sau pe producția flexibilă? Cum ați descrie industria de petrol și gaze din România din această perspectivă tridimensională?
Să ne concentrăm pe gaz. România se află în situația foarte favorabilă de a fi aproape independentă în ceea ce privește necesarul de gaz, ceea ce este meritul producătorilor de gaz din România. Nu sunt sigur că acest lucru este apreciat de public la adevărata valoare, iar aici aș vrea să includ și clasa politică în mod explicit. Avem niște interconectori transfrontalieri, în special pentru importuri, care oferă securitate suplimentară și flexibilitate în aprovizionare. Exporturile de gaze nu reprezintă în prezent un subiect foarte important, deoarece încă există o capacitate limitată și o serie de restricții privind presiunea. Producția flexibilă nu este o soluție și cu siguranță nu este obligația unui producător de gaze naturale. Acesta trebuie să își acopere costurile fixe, care reprezintă o mare parte din cheltuielile sale. Sunt sigur că și bugetul de stat preferă să obțină un venit stabil și previzibil din redevențe și impozite. Fluctuațiile cererii pe piață în timpul perioadelor de vară și de iarnă trebuie să fie mereu echilibrate de stocuri, iar aceasta trebuie să reprezinte obligația furnizorului, nu a producătorului. Concentrându-ne pe capacitatea de depozitare în contextul producției interne și al consumului local, România are o poziție foarte favorabilă comparativ cu alte țări. Poate că vă amintiți de criza gazelor din ianuarie 2009, când au fost oprite importurile din Rusia. Chiar și în acea perioadă de vârf de cerere, nu a suferit nimeni de lipsuri. Vecinii noștri nu au fost atât de norocoși! Atunci când mă întrebați ce poate fi îmbunătățit, gândiți-vă la flexibilitatea sistemului de injecție și extracție. Avem nevoie de un regim multi-ciclic de injecție/retragere care să fie ușor de gestionat și să permită retragerea pe timp de vară și injecția pe timp de iarnă, dacă piața necesită acest lucru. Este o procedură standard în majoritatea țărilor vestice. După ce am stabilit asta, cred că România are o poziție bună pentru a deveni un important hub sud-est european care să ofere securitate și flexibilitate în aprovizionarea cu gaz în regiune, cu condiția ca și cadrul legal și de reglementare să susțină această poziție.
Operatorul național de transport de gaze naturale lucrează la un proiect uriaș pentru interconectarea României cu regiunile învecinate (BRUA). Care sunt principalele provocări tehnologice și de proiectare care trebuie avute în vedere?
Realizarea unui proiect atât de complex este într-adevăr o provocare. Din punct de vedere al tehnologiei sau proiectării, Transgaz are o poziție foarte bună. Nu am niciun dubiu că vor reuși să gestioneze acest proiect, dar adevărata provocare este alta: aceea de a obține toate autorizațiile, licențele și servituțile – și mai ales la timp. Aceasta este o activitate greoaie și consumatoare de timp în România. Obținerea unei autorizații de construire, chiar și pentru un proiect mai mic, poate să dureze cu ușurință 9 luni sau chiar mai mult. ROPEPCA pledează de mult timp cu fermitate pentru accelerarea și facilitarea birocrației pentru a ușura accesul la terenurile publice și private pentru proiectele upstream și midstream de interes național. În contextul de mai sus, ROPEPCA a primit cu mare interes și a salutat inițiativa legislativă promovată pentru punerea în aplicare a BRUA. Dată fiind complexitatea Proiectului BRUA, care implică o conductă ce va traversa 11 județe, apreciem că a fost conceput un mecanism de punere în aplicare a proiectului care să elimine anumite obstacole cu care se confruntă deținătorii de drepturi de exploatare a țițeiului, inclusiv atunci când încearcă să acceseze terenurile necesare pentru desfășurarea activităților petroliere.
După mai bine de 150 de ani de exploatare, pare că subsolul României încă mai conține suficiente hidrocarburi. De ce avem nevoie cel mai mult pentru a obține acces la aceste resurse neexploatate? E vorba de tehnologie, de bani, de cunoștințe de inginerie?
Toate trei sunt necesare. Subsolul României este deja explorat intens. Trebuie să nu uităm că România s-a situat printre primele, dacă nu cumva a fost chiar prima țară din lume care a produs hidrocarburi la scară comercială. Perioada zăcămintelor de petrol și gaze ușor de găsit a trecut. În ziua de astăzi, explorarea prezintă riscuri financiare și implică cele mai avansate tehnologii și cunoștințe de inginerie. Cu toate acestea, sectorul on-shore din România reprezintă o țintă interesantă, în special pentru companiile mici și mijlocii.
Infrastructura de petrol și gaze din România a atins o vârstă a maturității și sunt necesare investiții enorme pentru a putea măcar să aplatizăm declinul natural al zăcămintelor dezvoltate. Există analize serioase care prevăd necesitatea unor investiții de peste 1 miliard de euro pe an în industria upstream doar pentru a menține actualul status quo. Acești bani trebuie mai întâi câștigați! ROPEPCA crede cu tărie că este în interesul economic al țării să se motiveze investițiile în acest domeniu prin intermediul unui regim fiscal stabil și echilibrat.
Există anumite discuții în spațiul public și la nivel politic privind redevențele petroliere. Cu toate acestea, nu ne putem concentra doar pe asta. De fapt, câștigul total al guvernului din producția de petrol a României este printre cele mai mari din Europa, fără a lua în considerare sprijinul pe care producătorii de gaz sunt obligați să îl ofere sectorului rezidențial printr-un preț foarte scăzut la gaze.
ROPEPCA a avertizat recent că, din cauza anumitor reglementări naționale, producția locală este acum amenințată de importurile ieftine. Credeți că această situație va continua un timp? Ce schimbări ale reglementărilor sunt necesare pentru o concurență corectă între petrolul și gazele produse intern și volumele importate?
Producția internă de petrol nu este amenințată foarte mult de importurile ieftine. Cu toate acestea, declinul prețurilor internaționale la petrol a afectat prețul gazului la import, iar prețul intern a fost la rândul său afectat de acesta. Nu criticăm acest lucru. Este un risc de piață, toată lumea trebuie să îl accepte. În schimb criticăm concurența neloială prin importul de gaz, care nu face obiectul unei cote obligatorii de gaz foarte ieftin pentru sectorul rezidențial, care nu face obiectul suprataxei pe gaz și nici obligației de a vinde o anumită cotă pe piața centralizată. Aici solicităm legiuitorului să elimine de urgență această distorsiune severă a pieței. Inutil să mai adaug că gazul importat nu plătește redevențe, nu plătește impozite, nu investește în România, nu creează locuri de muncă în România și nu contribuie la produsul intern brut. Așadar de ce să acordăm avantaje pentru el?
Știm că există discuții în curs cu autoritățile cu privire la funcționarea sistemului de tranzacționare a gazului după 1 aprilie. Care este opinia dumneavoastră cu privire la această schimbare majoră pe piața locală a gazului?
Există voci importante care susțin obligarea producătorului să își vândă întreaga producție pe o platformă centralizată. Mai ales furnizorii, concentrați pe interesele lor, fac un lobby intens pe această temă. ROPEPCA nu susține această idee. Experiența burselor de gaz din Europa de Vest a arătat că aceste platforme reprezintă în principal un loc de joacă pentru traderi și nu sunt chiar utile pentru consumatorii finali. Aceștia din urmă preferă contractul direct cu producătorul sau cu furnizorul, pentru a obține contracte personalizate care să le acopere nevoile individuale, care rareori pot fi îndeplinite de produsele standardizate tranzacționate pe o platformă. Introducerea unor intermediari, respectiv furnizori, între producător și consumator – și mă refer aici la consumatorii comerciali și industriali de dimensiune medie și mare – nu va conduce în niciun caz la prețuri mai mici. Legislația nu trebuie să spună consumatorilor de unde să cumpere, ci ar trebui să lase această decizie la latitudinea lor. Un element de bază al unei piețe libere este libertatea de alegere. Pentru a nu fi înțeles greșit, nu pun la îndoială nici justificarea și nici beneficiile unei piețe centralizate, dar consider că aderarea la aceasta trebuie să fie voluntară. A impune participarea la piața centralizată prin impunerea unor penalități severe este cu siguranță greșit și este opusul unei economii de piață funcționale. În cazul în care o astfel de piață centralizată oferă produse atractive și lichiditate, problema acceptării sale va fi soluționată imediat.
_____________________________________________
Articolul a apărut iniţial în numărul din martie 2017 al energynomics.ro Magazine.
Dacă vrei să primești numărul următor (iunie 2017), în format tipărit, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție.