Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » În Marea Britanie a fost descoperit un zăcământ petrolifer de 100 de miliarde de barili

În Marea Britanie a fost descoperit un zăcământ petrolifer de 100 de miliarde de barili

energynomics

Compania britanică de explorare petrolieră U.K. Oil & Gas Investments (UKOG) crede că a descoperit cel mai important zăcământ petrolier onshore din ultimii 30 de ani în sudul Angliei, aproape de aeroportul Gatwick, regiune numită Weald Basin, scrie BBC News. După aflarea veștii, acţiunile companiei au urcat și până la 200%, închizând joi în urcare, la 176%, relatează MarketWatch.

„Credem că am făcut o descoperire semnificativă, probabil cel mai important zăcământ onshore din Marea Britanie din ultimii 30 de ani, şi considerăm că este de importanţă naţională”, a declarat Stephen Sanderson, directorul general al UKOG, pentru BBC.

Potrivit estimărilor rezultate după forări exploratorii și analize realizate de compania americană Nutech, rezervele s-ar ridica la aproximativ 100 de miliarde de barili (158 de milioane de barili pe 1.600 de metri pătrați). Majoritatea cantităților recuperabile se află la adâncimi cuprinse între 762 de metri și 914 metri. Cu toate astea, sondele forate de UKOG sunt cele mai adânci din ultimele trei decenii, într-o zonă cu multă activitate petrolieră.

Cele 100 de miliarde de barili nu reprezintă cantități care pot fi extrase în totalitate. Estimările inițiale privind producția arată că se poate extrage până la 15% din rezervele totale. Dacă se atinge gradul maxim de recuperare a țițeiului, regiunea Weald Basin ar putea acoperi circa 30% din necesarul de petrol al Marii Britanii până în 2030.

Arabia Saudită are rezerve de 266 de miliarde de barili

Cea mai bogată țară din lume în petrol, Arabia Saudită, deține rezerve dovedite de 266 de miliarde de barili de petrol, iar câmpul petrolifer Ghawar, deținut de guvernul saudit, cel mai mare din lume, încă mai deține rezerve dovedite de 75 de miliarde  de barili.

Prin comparație cu ceea ce se petrece în sectorul britanic de petrol, exploatările din Marea Nordului au produs 45 de miliarde de barili de ţiţei în 40 de ani, scrie Mediafax. Regatul Unit este cel mai mare producător de petrol din Europa, dar contribuția la outputul mondial este mică, 1%. În 2005, Marea Britanie a devenit importator net de petrol, și de produse petroliere în 2013. La începutul anului 2014, Marea Britanie deținea în totalitate rezerve de petrol de circa 3 miliarde de barili.

Licenţele de prospectare de la Horse Hill acoperă 55 de mile pătrate din bazinul Weald, din sudul Angliei, la care UKOG are o participaţie de 20,36%. UKOG avea miercuri, înainte de publicarea informației, o capitalizare de piaţă de circa 18,7 milioane de lire sterline (26,6 milioane de dolari).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *