Acasă » Regenerabile » Biomasă » IEA: Nicio ţară nu va avea succesul pe care îl are SUA cu fracturarea hidraulică

IEA: Nicio ţară nu va avea succesul pe care îl are SUA cu fracturarea hidraulică

14 noiembrie 2013
Biomasă
energynomics

Agenția Internațională de Energie (IEA) a lansat documentul World Energy Outlook din acest an cu orizont până în 2035. Documentul afirmă că șase tendințe-cheie vor modela viitorul energetic al omenirii, cu potenţialul de a influenţa negativ comerțul mondial și lupta împotriva schimbărilor climatice. 

În primul rând, IEA crede că nicio altă țară nu va reproduce succesul Statelor Unite cu fracturarea hidraulică și alte tehnologii neconvenționale care au dus la boom-ul din America de Nord în producția de petrol și gaze naturale. Producția de petrol a SUA o va depăși pe cea din Arabia Saudită cu doi ani mai devreme, în 2015 şi nu în 2017.

Vârful absolut al producţiei se va întâmpla în 2025, dar apoi va reveni pe o tendință descrescătoare, în cazul în care se întâmplă nimic spectaculos. IEA a observat o scădere a producției puțurilor forate prin fracturarea hidraulică, astfel încât puţuri noi trebuie să fie forate pentru ca producția să rămână puternică.

Combustibilii fosili îşi vor menține majoritatea absolută în mixul de energie

În al doilea rând, combustibilii fosili îşi vor menține majoritatea absolută în mixul de energie la nivel mondial. Agenția arată că energia regenerabilă îşi va dubla ponderea în mixul energetic până în 2035, dar ele încep de la un nivel atât de scăzut încât, până în 2035, combustibilii fosili vor reprezinta 75% din energia consumată la nivel mondial. Astăzi, cota combustibililor fosili în mixul energetic mondial este de 82%.

Deși discursul public, reflectat în decizii politice pe teritoriul european, pretinde că subvențiile acordate energie regenerabile sunt greu suportate de către consumatori, IEA arată că subvenţiile acordate pentru consumul de combustibili fosili a ajuns la 544 miliarde de dolari in 2012, depăşindu-le de peste cinci ori pe cele care sprijină energia regenerabilă, care au totalizat 101 miliarde de dolari în același an.

Dacă nu se vor face reforme fundamentale, dublarea subvențiilor acordate energiei regenerabile, de așteptat să se întâmple până în 2035, va fi umbrită de suportul acordat de guverne combustibililor fosili. Din pricina acestui fapt, este posibil ca emisiile de dioxid de carbon provenite din activităţile energetice să crească cu 20% până în 2035.

India, nu China, va fi motorul creșterii cererii de petrol la nivel global

Cea de a treia tendință-cheie identificată de către IEA este creșterea consumului de petrol, precum și locul de origine a acestei creşteri. IEA se aşteaptă la o creştere cu 27% a cererii de petrol, până la 111 milioane de barili pe zi, cu China în pole position, urmată de alte economii asiatice. Mai mult, agenția afirmă că India, nu China, va înregistra cea mai mare creștere volumetrică între 2020 și 2035.

Economistul-șef al IEA a făcut afirmația îndrăzneață că India va fi motorul creșterii cererii la nivel global. Cererea din întregul Orient Mijlociu va ajunge în 2035 la nivelul cererii pe care China o are în prezent, iar cea din țările OECD (grupul economiilor dezvoltate puternic) va scădea.

 Transporturile cu camionul și petrochimia vor fi mari consumatoare de țiței

În al patrulea rând, şi logistica și petrochimia vor dirija consumul. În ceea ce privește transportul, creşterea nu vine din partea automobilelor personale, ci din partea camioanelor, care vor fi la baza a o treime din volumul creșterii. Cererea tot mai mare de petrol pentru industria petrochimică se datorează prelucrării materialelor plastice pentru bunuri industriale și de consum, și pentru ambalare.

Brazilia va deveni exportator major de petrol, dar consumul său se va baza pe energie regenerabilă

A cincea tendință-cheie este că Brazilia, cel mai mare producător mondial de energie din surse regenerabile, este pe cale de a deveni un exportator major de petrol. IEA estimează că producția de petrol din Brazilia se va tripla la 6 milioane de barili pe zi până în 2035, reprezentând o treime din creșterea netă în producția de petrol la nivel mondial, ceea ce o va plasa pe a șasea poziţie în topul celor mai mari producători de petrol din lume. În același timp, Brazilia îşi va asigura 45% din necesarul de energie din surse regenerabile. Până în 2035, combustibilii fosili vor satisface mai puţin de 20% din necesarul de consum al Braziliei.

Suma cheltuită de UE pentru importuri de petrol și gaz se va mări cu 10%

Cea de-a șasea tendință priveşte nevoile de consum ale Europei și necesitatea de a importa o mare parte a resurselor de energie pentru a le îndeplini. Conform datelor recente, UE cheltuiește în fiecare an mai mult de 500 de miliarde de dolari pentru importurile de petrol și gaz, iar această suma va creşte în perioada scrutată cu aproape 10%. Prin comparaţie, SUA îşi va înjumătăți cele 300 miliarde de dolari pe care le cheltuieşte pentru importuri de resurse energetice.

Prețul gazelor naturale din UE este acum triplu faţă de prețul din Statele Unite, lovind puternic în competitivitatea industriei grea din Europa. AIE crede că cota Statelor Unite din piața globală pentru bunuri mari consumatoare de energie va crește cu unu la suta, in timp ce Uniunea Europeană va scădea cu 10 la sută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *