Acasă » Termo » Minerit » Hunedoara: Termocentrala Paroşeni va continua să funcționeze şi după anul 2032

Hunedoara: Termocentrala Paroşeni va continua să funcționeze şi după anul 2032

10 noiembrie 2022
Minerit
energynomics

Termocentrala Paroşeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), va continua să funcționeze şi după anul 2032, în discuție fiind şi construirea unui grup energetic pe gaz, a declarat joi administratorul special al CEH, Cristian Roşu.

„Niciodată nu s-a pus în discuție închiderea Termocentralei Paroşeni. Nicio discuție la Ministerul Energiei nu a avut acest subiect. Dimpotrivă, s-a discutat despre continuarea activității şi după anul 2032 prin construirea unui grup pe gaz care va fi paralel cu grupul pe cărbune. Toate lucrările care se vor face la minele din Valea Jiului vor duce la scoaterea unei cantități de cărbune care va trebui neutralizat”, a explicat, într-o conferință de presă, la Petroşani, reprezentantul CEH, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, se doreşte ca grupul energetic pe gaz de la Paroşeni să fie construit până în anul 2032.

În prezent, Termocentrala Paroşeni funcționează două zile pe săptămână cu huila extrasă din minele din cadrul CEH.

Activitatea personalului din minerit a fost reorganizată pe două schimburi, iar cantitatea de cărbune extrasă este aceeaşi ca şi înainte de disponibilizarea, în octombrie, a celor 350 de mineri de la exploatările din Valea Jiului, a precizat administratorul special.

În ceea ce priveşte înființarea noului Complex Energetic Valea Jiului, pe structura CEH, dar fără termocentrala de la Mintia, administratorul special şi-a exprimat speranța că acest obiectiv ar putea deveni funcțional până în prima parte a lunii ianuarie 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *