Acasă » Electricitate » Hidroelectrica obține cel mai bun profit din istorie

Hidroelectrica obține cel mai bun profit din istorie

8 martie 2018
Electricitate
energynomics

Producătorul de energie Hidroelectrica a obţinut anul trecut un profit brut de 1,6 miliarde de lei, rezultatul fiind cel mai bun din istoria companiei, a declarat, miercuri, Bogdan Badea, directorul general al companiei, conform Agerpres.

„Potrivit rezultatelor neauditate, estimăm un profit brut de 1,6 miliarde de lei, cel mai bun de până acum în istoria companiei. Rezultatul s-a datorat disponibilităţii hidroagregatelor şi controlului pe costuri. Producţia a fost de 14 TWh, faţă de 14,5 TWh prognozat. A fost un an sub media multianuală din punct de vedere hidrologic”, a spus Badea.

Potrivit acestuia, pe primul semestru compania a realizat doar 32% din investiţiile bugetate, însă, în al doilea semestru, investiţiile au fost realizate la nivelul a peste 90% din cele bugetate, astfel că, per total, valoarea indicatorului a ajuns la 62% la nivelul întregului an. Cifra de afaceri a ajuns la 3,287 miliarde de lei, cu 3% sub cea estimată.

Totodată, anul trecut, compania a renegociat contractul colectiv de muncă şi a majorat cu 15% salariile angajaţilor, cu 6% anul trecut şi cu restul în acest an, concomitent cu transferul contribuţiilor sociale.

Guvernul a aprobat în 2013 o strategie de privatizare a Hidroelectrica prin listarea la bursă a 15% din acţiuni. Ulterior, Guvernul şi-a propus listarea a 10% din companie. Hidroelectrica a fost în insolvenţă între anii 2012 şi 2016.

La mijlocul lunii februarie, ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat că Hidroelectrica nu este momentan suficient de atractivă pentru a fi listată la bursă, după perioada de insolvenţă, astfel că are nevoie de consolidare pentru a ajunge pe piaţa de capital.

„După părerea mea, este cam devreme să vorbim de Hidroelectrica la bursă, ea a trecut printr-o boală destul de grea şi a ieşit din boala asta grea, a scăpat, ca orice persoană bolnavă a ieşit uşor slăbită. Eu cred că pentru a ajunge la bursă, Hidroelectrica trebuie să devină mai atractivă, să pună carne pe ea, să se mai îngraşe”, a spus ministrul.

Când a fost întrebat dacă se referă la extinderea activităţii companiei în alte sectoare, el a răspuns: „Nu se pune problema să intre în alte sectoare de activitate, ci să se consolideze, ca să pot să mă duc cu ea la bursă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *